Vă propun un joc, un exerciţiu la care sper din toată inima să participaţi. Regula e una singură şi e simplă: În fiecare zi (până mă întorc), www-ul meu va posta începutul unei fraze. Vă invit să o continuaţi aşa cum credeţi că ar trebui să fie continuată, aşa cum simţiţi. Şi nu vă reţineţi, spaţiu pe server e destul. Fireşte, va trebui să vă mulţumiţi cu secţiunea „comentarii”. Să aveţi zile bune, să aveţi ocazii şi să profitaţi de ele.
Am iubit de fiecare data...
Vă propun un joc, un exerciţiu la care sper din toată inima să participaţi. Regula e una singură şi e simplă: În fiecare zi (până mă întorc), www-ul meu va posta începutul unei fraze. Vă invit să o continuaţi aşa cum credeţi că ar trebui să fie continuată, aşa cum simţiţi. Şi nu vă reţineţi, spaţiu pe server e destul. Fireşte, va trebui să vă mulţumiţi cu secţiunea „comentarii”. Să aveţi zile bune, să aveţi ocazii şi să profitaţi de ele.
Una dintre marile bucurii ale vietii mele este…
Vă propun un joc, un exerciţiu la care sper din toată inima să participaţi. Regula e una singură şi e simplă: În fiecare zi (până mă întorc), www-ul meu va posta începutul unei fraze. Vă invit să o continuaţi aşa cum credeţi că ar trebui să fie continuată, aşa cum simţiţi. Şi nu vă reţineţi, spaţiu pe server e destul. Fireşte, va trebui să vă mulţumiţi cu secţiunea „comentarii”. Să aveţi zile bune, să aveţi ocazii şi să profitaţi de ele.
Cand am vrut sa ma despart de persoana cu care formam un cuplu…
Azi plec spre Stuttgart. Business or pleasure? Mai mult business dar cred că va fi si pleasure, deoarece treaba mea de acolo implică mult stat la volan, multe sesiuni de test drive pe multe modele Mercedes Benz. Hmm, cred că până la urmă va fi mai mult pleasure decât business. Rămân puţin la nemţi, business şi pleasure. Pentru că business-ul nemţilor de la Lufthansa nu merge prea bine zilele astea, angajaţii au intrat in grevă pe termen nelimitat. Dina cest motiv, portia mea de pleasure (a se citi „concediu”) pe vara asta ar putea să aibă de suferit (biletele noastre spre Spania sunt la Lufthansa). În fine, poate se găseşte o soluţie şi nu va trebui să dăm la vâsle până la Roquetas de Mar.
Credeam că voi porni abia la noapte dar am ajuns la concluzia că drumul pe lumină na omorât pe nimeni aşa că voi pleca mai devreme. Asta înseamnă că trebuie să-mi rezolv repede problemele la job, să îmi fac bagajul, să-mi sărut iubita şi să plec. Rămâne prea puţin timp pentru blog şi crecetat internetul. O să-mi lipsiţi, ştiu. Poate voi găsi timp în următoarele zile (lipsesc până sâmbătă) să trec pe la voi, sau măcar pe aici. Oricum, vă propun un joc, un exerciţiu la care sper din toată inima să participaţi. Regula e una singură şi e simplă: În fiecare zi (până mă întorc), www-ul meu va posta începutul unei fraze. Vă invit să o continuaţi aşa cum credeţi că ar trebui să fie continuată, aşa cum simţiţi. Şi nu vă reţineţi, spaţiu pe server e destul. Fireşte, va trebui să vă mulţumiţi cu secţiunea „comentarii”. Să aveţi zile bune, să aveţi ocazii şi să profitaţi de ele.
Povestea de marti:
Imi amintesc primii ani ai vietii mele. Eram…
Credeţi că Decebal şi-a luat viaţa pentru a nu fi capturat şi dus în robie la Roma. Normal, aşa aţi fost învăţaţi, aşa am fost învăţaţi cu toţii. N-am dovezi dar cred că lucrurile nu au stat tocmai aşa. Cred că Decebal s-a dus la poarta lui Zamolxes de draci pentru că tocmai primise facturile de la firma de catering, de la DJ, de la trupa de entertainement, de la panourile stradale şi campaniile radio şi tv care au prezentat poporului team building-ul roman din Dacia. Am ajuns la concluzia asta destul de repede şi sunt pregătit să-l urmez pe Decebal măcar până face altcineva în locul meu centralizarea cheltuielilor de marketing pe ultimele luni. Goooosfrabaaaaa!
Am tot citit şi auzit şi văzut despre nunta Cristinei Spătar, fosta regină închipuită a RnB-ului românesc. Că s-a măritat şi cu cine, mă interesează mai puţin. Interesant mi se pare băşinismul (interesant în sensul că… AŞA NU!!!!) de care s-a făcut uz cu ocazia acestei nunţi. 60 de paznici, mai mulţi cu 10 decât invitaţii (poate exagerez puţin la numărul invitaţilor) pentru a păzi accesoriile rochiei. Am înţeles, pietre scumpe şi nestemate duium dar 60 de pazinici???? Punem pariu că un infractor hotărât ar fi putut să fure colanul domniţei dintre cei 60 de paznici? Cred că vă daţi seama că 60 de paznici nici măcar nu se cunosc între ei, dar să mai şi acţioneze ca o echipă în cazul unui atac asupra comorii…poate, dacă au fost la team building împreună cu împăratul Traian.
De ce refuză bărbaţii să facă sex, asta în condiţiile în care nivelul testosteronului unui bărbat creşte cu 8 procente în prezenţa unei femei, fie că acesta o consideră atrăgătoare fie că nu ( cum ar veni..”n-are importanţă cum arăţi, dacă îmi dai ocazia, ţi-o trag”)? Răspunsul la întrebarea se găseşte aici. Înainte de a vă face speranţe prea mari vă spun că e vorba despre un alt articol din seria „ ce tâmpenii să mai scriu ca să nu mă dea afară”. L-am ales pe ăsta azi pentru că ideea de bărbat care refuză să facă sex mi se pare de domeniul fantasticului. Iar explicaţiile care însoţesc ideea sunt încă mai fantastice. Vedeţi cu ochii voştri.
Fireşte, există nuanţe şi motive personale profunde dar ele nu fac subiectul acestei istorii.
Vă place spanacul? Eu sunt topit după el. Mai ales că se prepară foarte simplu şi repede. Hai să spunem că nu mai găsim în piaţă spanac, merge şi cel congelat, deşi mi s-a părut întotdeauna că e cam prea fiert. Dar, să zicem că-i ok. Spanacul congelat vine de obicei îîn pastile. Pentru o porţie recomand trei pastile. Care se pun într-o tigaie antiaderentă, aşa congelate cum sunt. Se vor dezgheţa în două minute şi spanacul va începe să bolborosească în suc propriu. E mo,entul să aruncaţi în tigaie un căţel de usturoi tăiat în bucăţele mai mari şi o jumătate de ardei iute tăiat în rondele fine. Puteţi să mai puneţi nişte sare. Apoi o cană de smântână dulce. Lăsaţi pe foc mic patru minute dar nu uitaţi să amestecaţi din când în când în tigaie. Cu o lingură de lemn dacă se poate. Două ochiuri la capac sau trei fire de cabanos prăjit peste spanac. Sau mai bine trei felii subţiri de bacon, prăjite doar atât cât să devină translucide…
Ce? Unde?
De la Salonta la Mekherek sunt 10 kilometri, în linie dreaptă. De la Mekherek la Gyula mai sunt 25 de kilometri, cu sinuozităţi cu tot (ţineţi drumul, nu aveţi cum să vă rătăciţi). Românii îi spun micii aşezări (are doar 40 de mii de locuitori) Jula sau Giula. Oricum i-aţi spune voi, mie îmi vine să-i spun „acasă”. Poate sunt încă sub imperiul primei impresii şi exagerez. Dar nu, nu cred. Mi-a plăcut oraşul plin de flori (locul I în Ungaria la aspect şi aranjamente florale stradale), mi-a plăcut abundenţa de fântâni arteziene, mi-a plăcut să aud limba română în jurul meu mai ceva ca în Oradea. Gyula găzduieşte cea mai mare comunitate de români din Ungaria şi mai găzduieşte 6-7 mii de turişti, tot români, în fiecare week-end. Peste săptămână poţi găsi în campinguri şi pensiuni cam 2 mii de români. Ce-i aduce aici tocmai din Arad, Deva, Reşiţa, Oradea sau Cluj? Ştrandul cu apă termală şi multă verdeaţă, liniştea şi curăţenia orăşelului, condiţiile fără cusur, preţurile rezonabile, ospitalitatea pe care am simţit-o azi din plin. Şi poate mai sunt şi alte motive dar am stat prea puţin şi încă nu am reuşit să le identific pe toate. Aşa că mă voi întoarce pentru cercetări amănunţite. Despre ospitalitate acum:
Omul
L-am întâlnit întâmplător. L-a salutat pe cameramanul cu care face echipă Raluca, ne-am oprit şi ne-am strâns mâinile. Ne-a invitat la un pahar de ceva rece şi o gustare pe terasa restaurantului său. Am acceptat invitaţia şi nu ne-a părut rău defel. Tibi Bordas e cel mai potrivit om pe care-l puteam întâlni azi. Om de sport, agent FIFA, proprietar de restaurante şi alte afaceri, român stabilit în Ungaria, Tibi ne-a fost gazdă perfectă şi ghid prin Gyula. S-a purtat cu noi ca şi cum ne-ar fi cunoscut din copilărie, ne-a răsfăţat deşi azi ne-a văzut pentru prima dată (cu excepţia lui Sebastian), ne-a arătat locuri şi oameni, s-a plimbat cu noi pe jos de la un punct de interes la altul şi ne-a dat berea de vişine al cărei gust mi-a rămas sub limbă, proaspăt, acidulat, reconfortant. La plecare ne-a condus până la maşină, ne-a strâns mâinile şi ne-a pupat pe obraji ca pe nişte prieteni vechi ce eram deja, lucru care m-a impresionat chiar mai puternic decât elefantul pe care l-am mâncat la unul dintre restaurantele lui. Tibi ne-a făcut să ne simţim ca acasă printre străini şi pentru asta îi sunt recunoscător.
Fregatta
Fregatta e unul dintre restaurantele lui Tibi. Mic, cochet, de găsit undeva pe pietonalul din Gyula. Terasă umbrită bine, cu mobilier confortabil, personal în parte vorbitor de limbă română, în parte înţelegător de limbă română (din acest punct de vedere, un turist român nu are niciun fel de problemă), meniu bogat, scris şi pre limba lui Eminescu, preţuri ceva mai mici decât la restaurantele bune (şi puţine) din Oradea şi un bucătar cu har. Sebastian şi Claudia (cameraman&wife) au ales pizza. “Pizza ungurească” şi “Quattro stagioni”. Din “Quattro stagioni” nu am gustat dar Claudia s-a declarat mulţumită. “Pizza ungurească” mi-a demonstrat că pizza nu-i un fel exclusiv italian. Adică la Milano am mâncat pizza chiar proastă. “Pizza ungurească” de la Fregatta în schimb…aluat subţire şi crocant, cârnaţi picanţi (mi-am cumpărat pentru acasă două fire din versiunea Mangalica, ceva mai pe gustul meu decât chorizo), roşii şi boia. Poate un pic “prea multă lume” pe blat pentru gustul italienilor dar gustul românului din mine a fost satisfăcut. Raluca a cerut doar desert, clătite cu ciocolată, am gustat şi din ele. Cantitatea de ciocolată optimă, textură fină, gust blând, nu exagerat de dulce. Aproape la fel de bune ca şi cele pe care le fac eu când mă simt inspirat. Eu am cerut coaste de porc cu usturoi şi chimin, cu garnitură de cartofi aurii. Nu voi insista asupra garniturii, deşi poate ar merita, fie şi pentru prezentare (cartofii au venit însoţiţi de alte legume, crude de data asta şi aranjate într-un fel care denotă cel puţin bun simţ când vine vorba de prezentarea unei farfurii cu mâncare). Coastele au fost vedeta acestui fel şi le-aş fi devorat integral chiar dacă ar fi fost ale lui Moby Dick şi ar fi trebuit să stau lângă ele o săptămână. Bucată zdravănă, fără fiţe şi fără complexe în faţa nimănui. La cuptor, cu ceapă coaptă pe deasupra, cu panaş de usturoi şi încrustaţii de chimin. Gust echilibrat din toate punctele de vedere, nimic strident, nimic neplăcut. Nimic împovărător. Cât despre textură şi consistenţă, cred că expresia “ se topeşte în gură” ar trebui să spună tot ce a rămas nespus până acum. Calorii? Să ardă! N-a fost pe lume million de calorii cărora să nu le pot face faţă. Fac pe viteazul. Cum termin de postat şi pozele ies la jogging. Of, viaţă nedreaptă ! Trecând peste servirea promptă (hai să spunem că era patronul cu noi la masă şi ospătarul s-a simţit impulsionat, asta aşa, de dragul cârcotaşilor) şi peste gustul mâncării, care de bună seamă n-a fost un accident, recomand Fregatta şi pentru că Tibi m-a convins să fac asta fără să mi-o ceară, prin atitudine, deschidere şi ospitalitate.
Pozele (câteva)
Fântâni şi ţâşnitori
Şi noi p’aci prin Gyula
La Fregatta
Gazda. Adică Tibi Bordas.
Florile
Istoria
El potcoveşte norocul. Pe loc!
Ele îmi amintesc de copilărie.
Asta ce o însemna oare?
Cred că…
Gata. Îmi iau maşina de îngheţată şi am plecat.
Nu mi-am propus să vorbesc astăzi despre sex. Dar despre ce să vorbesc? Despre inundaţii? Despre cum nu se fac diguri de la un an la celălalt deşi SE ŞTIE că la anu’ va veni iar apa mare? Păi decât să vorbim despre lucruri imposibil de realizat, mai bine să vorbim despre lucruri pe care le putem face cu mâna noastră, cum ar fi …sexul de exemplu. Ups! Nu am vrut să sune chiar aşa dar…în fine. Să vedem ce-i pe net de două zile încoace:
Vă vine să credeţi că mâncarea poate stimula pofta de sex? Vă vine să credeţi că s-a făcut chiar şi un clasament al mâncărurilor…hai să le spunem…mmm…incitante? Cine e pe primul loc? Cică o mâncare thai cu multe mirodenii. Pe locul doi vine pizza. Toate celelalte locuri sunt ocupate de mâncăruri care conţin cantităţi impresionante de condimente şi mirodenii picante, fructe de mare şi alte scârboşenii. Cum ar veni, un regim alimentar bogat în condimente iuţi face minuni în dormitor. Eu cred că mai degrabă face contramiracole dimineaţa la baie. După cum cred că vederea unei femei care soarbe două stridii (sau una, na) în faţa mea m-ar îndepărta repejor de ideea de sex. Ascultaţi ce vă spun: lipsa mâncării stimulează activitatea sexuală mai intens decât prezenţa ei. Altfel nu-mi explic sporul natural în comunităţile sărace, unde oamenii precis nu se clonează.
Aţi auzit de Calum Best? E fiul fotbalistului George Best. Doi oameni de care n-am auzit în viaţa mea până acum. Poate pentru că nu sunt microbist, pentru că modelele masculine nu mă impresionează şi nu mă interesează nici măcar pe sfert cât cele feminine (care nu mă interesează deloc) ori pur şi simplu pentru că nu am cultură generală. Băiatul Calum vrea să şteargă reputaţia de afemeiat (şi marmota e şomeră) pe care singur şi-a creat-o şi spune că e gata să stea 50 de zile fără să facă sex. Hă hă hă hă hă! Vrei să vezi dacă poţi rezista 50 de zile fără sex? Însoară-te! Ce??? Ce am spus?
Vedetele noastre (ale mele mai puţin) vor să demonstreze că s-au destupat la minte şi că pot să vorbească despre orice, inclusiv despre propria activitate sexuală. Am citit despre unele dintre ele pe ziare.com. Îmi permit să comentez:
Adriana Bahmuţeanu spune că face sex cu Prigoană în fiecare zi şi că nu urcă în pat lângă el nearanjată. Şi cică asta e cheia unei relaţii de durată. Nu ştiu ce să zic. În cazul lor, secretul unei relaţii de durată constă în însumarea mai multor relaţii pasagere, din câte am văzut.
Cătălin Botezatu spune că face sex de cel mult patru ori pe săptămână dar că trăieşte intens fiecare moment. O fi din cauza consumului de chilly sau pur şi simplu băieţii sunt mai fermi?
Gheorghe Gheorghiu spune că el face dragoste, nu sex. Îl cred. Nu ştiu cine ar vrea să facă sex cu el.
Daniela Gyorfy spune că are o viaţă sexuală activă. Uneori. Asta-i cum e mai rău. E ca atunci când laşi maşina în parcare cu farurile aprinse două săptămâni la rând. Clar nu mai porneşte decât împinsă sau alimentată de la altă… sursă. Mai sunt câţiva lăudăroşi care o fac de două-trei ori pe zi, ba chiar de patru. Propun să le decedeze antes porta dacă nu e aşa.
Azi voi încerca o tocăniţă de fasole cu ciolan. Mai întâi fierb ciolanul în apă cu piper, foi de dafin şi trei cuişoare. Apoi desfac carnea de pe os şi o las la odihnă până pornesc tocăniţa. Pentru care am nevoie de trei cepe, doi ardei graşi, un ardei iute, doi căţei de usturoi, trei roşii şi două cutii de fasole neagră. Storc zeama de pe fasole şi limpezesc puţin boabele (se adaugă după ce s-au călit legumele), toc mărunt ceapa şi usturoiul, tai ardeii rondele şi le arunc pe toate (mai puţin fasolea) într-o cratiţă, cu puţin ulei de măsline în care am pus la încălzit câteva seminţe de chimin. Când văd că s-au pătruns legumele şi ceapa vrea să se facă vitraliu, adaug în cratiţă o cană din zeama în care a fiert ciolanul. Şi apoi pun şi carnea afumată şi fiartă, după ce am făcut-o bucăţi. Las să fiarbă la foc molcom un sfert de ceas apoi adaug roşiile despieliţate şi fără seminţe, după ce le-am tocat cu cuţitul. Mai amestec din când în când pe parcursul celor zece minute în care mai stă cratiţa pe foc. Opresc focul, arunc în cratiţă o ploaie de pătrunjel verde, condimentez cu piper negru proaspăt măcinat, mai las să cadă câţiva stropi de ulei de măsline extravirgin şi pun capacul. Las mâncarea să stea de vorbă cu sfinţii zece minute apoi mânânc cu ardei iute, smântână grasă şi pâine ţărănească.
P.S.
Nu mă întrebaţi ce-i cu titlul de azi. Uneori scriu fără să mă gândesc. Mai bine faceţi un exerciţiu de imaginaţie, poate găsiţi o legătură cu postarea.
E bine să fim la curent cu noile descoperiri, nu? Sigur. Doar nu cercetează degeaba cercetătorii lumii. În plus, aflăm de ce trebuie să ne ferim, unde e mai bine să stăm când stăm, ce e mai bine să nu mâncâm când mâncăm şi ce e greşit din ceea ce ştim. De exemplu, cercetătorii americani (unii, nu toţi) au studiat vreme de şase ani un număr de bărbaţi al căror meniu s-a compus în toată această perioadă din alimente bogate în soia. La capătul a şase ani, după un scurt proces de recoltare (ştim cu toţii cum se face) şi o numărătoare atentă (asta e mai greu de făcut), s-a ajuns la concluzia că mâncătorii de soia aveau cu 41 de milioane de spermatozoizi/mililitru de spermă decât bărbaţii care au stat departe de soia. Ok. Am înţeles că-s mai puţini. Ar fi fost bine să răzbată până la noi (dacă s-au gândit cercetătorii şi la aspectul acesta) veşti despre calitatea micuţilor prezenţi la numărătoarea finală. Că dacă după şase ani de soia au rămas doar cei cu adevărat puternici, antrenaţi, agili şi deştepţi, poate că paguba de 40-60 de milioane de mormoloci/mililitru (în mod normal sunt cam 80-120 de milioane) nu ar fi atât de mare.
O rusoaică a înfiinţat o şcoală de agăţat miliardari. Nu se specifică în ştirea pe care am citit-o dacă şcoala e şi pentru fete şi pentru băieţi dar fiind în Rusia înclin să cred că da. La acestă şcoală se învaţă cum să mergi, cum să te îmbraci şi cum să te porţi după ce ai sedus bizonul dacă vrei ca acesta să te şină pe lângă cardul lui cât mai multă vreme. Şi dacă doamna care a deschis şcoala are un pic de minte şi îi mai şi pasă de elevi, introduce în programă şi cursuri de aiki-do pentru a preîntâmpina secvenţe de genul recent mediatizatului caz de poceală publică Boschet-fatablondădelanationaltvpecareamuitatcumocheamă.
Hotnews preia (încă) o ştire din Click. Mă rog, nu-i chiar o ştire, e aşa, un fel de articol scurt de umplut pagina în care se spune că discuţiile despre sex dintre părinţi şi copii ar trebui să înceapă când copiii au împlinit vârsta de 11 ani. Că dacă se aşteaptă până la 15 ani s-ar putea să fie prea târziu. Cred şi eu. Să rămână bieţii părinţi atâta vreme în umbră şi necunoaştere sexuală după ce oricum au trăit 11 ani (şi cine ştie câţi înainte) orbecăind după o partidă de sex cât de cât normală? Nu se face. Mai bine să stea de vorbă cu copiii, să se pună la punct cu noutăţile şi să se bucure cât mai au de trăit de o viaţă sexuală echilibrată şi dătătoare de satisfacţii.
Soia nu mi-a plăcut niciodată în mod deosebit, cu excepţia sosului. Cu toate astea am încercat să îmblănzesc pastilele din soia de câteva ori, din motive de post sau vegetarianism. Nu, nu postesc nici nu sunt vegetarian dar cunosc oameni şi uneori mai gătesc pentru ei. Am o propunere pentru cei care ajung în faţa pungii cu pastile din soia:
Se aruncă pastilele într-o oală în care clocoteşte apa şi se adaugă un vârf de linguriţă de sare. Se lasă să fiarbă 20 de minute, se stinge focul şi se mai lasă la odihnă 5-10 minute apoi se strecoară apa de pe pastilele care ar trebui să fie destul de umflate deja şi chiar mestecabile. Se pune puţin ulei de măsline într-un wok (sau o tigaie antiaderentă) şi se pune şi soia imediat ce uleiul s-a încins (normal, wok-ul e pe foc). Mai adăugaţi trei linguri de sos de soia, piper, un ardei tăiat făşii şi un căţel de usturoi. Chiar şi două-trei roşii cherry. La urmă (adică după trei-patru minute pe foc iute) adăugaţi o mână de tăieţei din orez pe care i-aţi lăsat să se înmoaie cinci minute în apă caldă. Mai ţineţi pe foc un minut şi mâncaţi până e fierbinte. În felul ăsta, s-ar putea ca soia să vă placă. Şi voi pe ea.
Am văzut o reclamă la Axe, un fel de testimonial în care o găinuşă (Mişule, fără aluzii) cu cotcodac strident îi lua un interviu „la cald” unui fecior destul de uscăţiv, cu puţin păr pe piept (puţin păr pe piept nu mi-a plăcut niciodată, ori ai, ori nu) care se duşa zor nevoie împreună cu alte şase găinuşe îmrăcate cu pantaloni scurţi şi bustieră inscripţionate cu numele spray-ului poziţionat greşit pe piaţă (e doar o părere, nu-mi daţi în cap). Şi unde nu-mi spune mie feciorul în testimonial că „ a fost visul meu să fac duş împreună cu şase fete”, şi unde nu mă apucă pe mine o tristeţe dar şi un soi de indignare. Indignare în primul rând pentru că aş fi preferat ca numele sponsorului să fie desenat direct pe pielea fetelor (cum era normal dacă ne gândim că de la AXE femeile devin pofticioase de împerechere şi dau năvală pe unicul bărbat din reclamă, care mai e şi destul de naşpa), nu pe chiloţi şi bustiere (cât loc poate să ocupe AXE?). În al doilea rând pentru că într-o ţară în care 60% din populaţie nici nu visează să facă duş . (period), a visa că faci duş cu şase fete mi se pare obrăznicie. Jart! Jart! (pe pieptul cu puţin păr şi pe curul cu puţine coşuri al băiatului din testimonial)
L.E.: Am aflat peste noapte că povestea asta a fost filmată la Spălătoria de bărbaţi deschisă de spray cu ocazia faptului că s-a făcut gel de duş. Asta nu îmi schimbă părerile.Pot să adaug doar că născocitorul ideii a sesizat (poate fără să vrea) că în România mai există o nişă bună de exploatat: cea a nespălaţilor cu visuri.
Rămân puţin printre reclame. S-a făcut un studiu care arată un lucru de ruşine: românii consumă în medie 2 tuburi de pastă de dinţi ÎNTR-UN AN şi schimbă periuţa de dinţi o dată la TREI-PATRU ANI. Asta înseamnă că-s degeaba reclamele de la televizor în care pasta de dinţi curge de pe periuţă de multă ce e, înseamnă că degeaba moare de plictiseală în hypermarket periuţul de dinţi şi înseamnă că există o explicaţie pentru că atât de multor oameni le pute gura. Ai zice că românii nu au televizoare, că nu se uită la reclame şi că-s din pădure. Nu prea cred, judecând după numărul mare de PET-uri golite de bere care plutesc pe râurile patriei până ajung în marea cea mare şi după viteza cu care dispar plasmele din magazine. Televizoare avem, treaba asta cu spălatul ne cam stă în calea fericirii.
Zice povestea că doi orădeni sunt campioni la sex. Pentru că am avut mereu o curiozitate (bolnavă, spun unii) referitoare la competiţiile cu teme sexuale şi pentru că m-am întrebat mereu ce trebuie să faci pentru a deveni campion la sex în cazul în care îţi iese în cale şansa de a participa la un asemenea concurs, m-am uitat la povestea celor doi orădeni. Dintre care ea vorbeşte cel mai mult, contrar aşteptărilor mele. Ori o bate bărbatul dacă nu-l laudă din punct de vedere cantitativ ori oamenii ăştia chiar se iubesc. Auzi tu, sex în fiecare zi, ba chiar de 20 de ori în 48 de ore. Mă bântuie întrebări grele. Cât de rezistentă e pielea omului de fapt? Cât de des schimbă mobilierul? Ce distanţă e între casa lor şi casele vecinilor? Au copii? Şi dacă da, cine-i creşte? Şi dacă nu, cum au reuşit să fie atât de atenţi cu atâta pasiune sub acoperiş? Şi cea mai importantă întrebare: bateriile soţului sunt alcaline sau pur şi simplu domnul suferă de priapism?
Se iau două ouă (mda, poate nu trebuia să încep aşa reţeta de azi) se fierb, se curăţă şi se taie în sferturi. Se prăjesc două felii de pâine graham sau multicereal, se stropesc cu ulei de măsline şi (doar dacă nu aşteptaţi pupături în viitorul apropiat) se freacă cu un căţel de usturoi. Se plasează sferturile unui ou pe o felie de pâine deasupra unei frunze de salată pe care aţi stropit-o înainte cu zeamă de lămâie (sau de limetă, ca-n reclamă). O porţie din asta lângă o cană de lapte rece asigură un start destul de bun pentru o zi la birou (mai puţin partea cu usturoiul, dar în general laptele îi anihilează efectul şi două-trei frunzuliţe de pătrunjel mestecate după îi anihilează şi mirosul).
Ăstora chiar LE PLACE să cânte.
E a doua zi de toamnă la Oradea. Plouă mărunt şi sunt 14 grade Celsius. Îmi amintesc fără să vreau, pe rând, toate cântecele cu ploaie pe care le-am auzit în viaţa mea. Şi am auzit câteva. Cu trei sau patru excepţii, toţi creatorii de cântece cu ploaie au considerat că vremea de porc e numai bună pentru smiorcăială. Ba că ploaia e ca plânsul, ba că plânsul e ca ploaia, ba că ploaia te ajută să boceşti fără să se prindă aia care ţi-a dat cu flit şi să creadă lumea că rămâi un mare bărbat. Mai sunt şi clipurile acelea în care el sau ea stau a proasta în ploaie până ajung la pneumoftiziologie, fără un motiv bine întemeiat, doar pentru că aşa şi-a închipuit artistul care a regizat clipul. Şi mai toate emană tristeţe fără margini.Cred că e o problemă cultural-geografică. Probabil dacă toţi artiştii prinşi de ploaie ar fi avut parte de un stagiu scurt (două-trei luni) în Africa, mai spre nord aşa, ar fi văzut ploaia cu alţi ochi. Na, că tot vorbind despre cât de tristă e ploaia, mă prinde şi pe mine. Cred că tristeţea se ia. Mamă, empatic pot fi. Ar fi mai bine să trec la lucruri mai vesele. De exemplu:
Şi Israelul are cercetători. Care cercetează asiduu, încercând probabil să-i ajungă din urmă pe confraţii lor britanici şi americani. Studiul cel mai recent despre care am aflat se referă la câini şi pisici şi demonstrează faptul că pisicile şi câinii nu sunt programaţi genetic să se urască. Hai lasă-mă! Să înţeleg de aici că de fiecare dată când Grivei (sau Griveille, că poate fi şi fată) o vede pe Sorina (aşa se numesc toate pisicile din lume) şi i se zbârleşte părul pe spinare vrea de fapt să spună ceva de genul „ ai lov iu, com plei uit mi bicoz iu complit mi”? Şi că de fiecare dată când Sorina se apucă de scuipat din gât spre Grivei (Griveille) şi se umflă de parcă i-ar fi intrat coada în priză vrea să spună de fapt „ oh, jio vuzem”? Măi, măi.
Sex sau ciocolată? Nu, nu am vrut să spun nimic cu asta. Am vrut doar să întreb. Ceea ce am şi făcut.
Update ploios:
Iată de ce “Megastar”-ul nostru nu va ajunge niciodată ca al lor. Nu, nu e nevoie să vă ascundeţi hohotele dacă vă vin. Pe mine m-a impresionat.
Piept de pui, tăiat făşii subţiri şi înguste. Sos de soia. Ulei de susan. Miere. Ardei iute. Alune caju prăjite uşor într-o tigaie antiaderentă, fără ulei, doar cu piper proaspăt măcinat. Puiul se pune la prăjit în uleiul de susan,la foc iute-iute, cam patru minute, pînă se rumeneşte binişor pe toate părţile. Se taie ardeiul iute în rondele fine şi se aruncă în tigaie peste pui, se adaugă două linguriţe de miere şi alunele apoi se stropeşte cu sos de soia, dar nu mai mult de trei linguri. Orez cu bob lung la garnitură şi… gata. Poftă bună.
