Ce ce dai gust mâncării?

. Vă întreb pe voi acum: ce condimente folosiți cel mai des? Ce condimente preferați? Ce cu ce potriviți? Mulțumesc de pe acum pentru răspunsuri.

Pui thay cu lemongrass și sos de stridii

Ieri am scos trei fire de lemongrass din frigider (găsiți la Kaufland ori Metro în București sau pe net, uscată)...

Pâine umplută

Asta poate fi calificată fără greș drept "mâncare studențească". E ieftină, e multă și e bună.

Ce știți despre ceai?

Postarea asta nu-i de reclamă, nu-i de nicio campanie, nu are legătură decât cu faptul că în ultimele 4 săptămâni am fost suficient de răcit încât să rup normele la băut ceai.

Chiftele-n prapor și salată de valeriană

Nu o să vă mint, am cumpărat chiftelele astea. În primul rând pentru că mi-a plăcut cum erau ele învelite-n prapor, în al doilea rând pentru că îmi era foame...

Ţigănie, rai…

DSC_1365
Farfurii curate la Lumea Copiilor
close
more info
Next show in
DAYSHOURSMINSSECS

Văd pe hotnews.ro o serie de stiri scurte (mă rog, nu-s chiar ştir, dar fie) intitulate „Neuronul stingher”. Le trec în revistă repde: Mădălin Voicu spune că nu poate să ia apărarea unui ţigan care nu face treabă, în speţă Bănel Nicoliţă. Foarte corect, înţeleg acum de ce le ia apărarea celor care „fac treabă” prin Italia, Spania, Fraţa, Irlanda…
Ştirea numărul doi: Alicia Silverstone e vegetariană de 10 ani şi spune că şi câinii ei sunt vegetarieni, ba mai mult, nici nu mai au probleme cu flatulaţiile. Nu ştiu ce să spun. Aţi încercat vreodată să mâncaţi doar fasole? Sau doar soia? În fine, mă bucur pentru Alicia, care a descoperit se pare matoda de a împrieteni lupul şi mielul. Ori asta, ori câinii ei sunt gay, se uită toată ziua la Sex an the city, beau Cosmopolitan şi ronţăie la asparagus pentru că nu au curaj să pună colţii pe un os de pui.

Preţul petrolului creşte. Normal, saudiţii s-au angajat să mărească producţia dar n-au făcut-o. De ce ar face-o, atâta vreme cât produsele petroliere se cumpără în disperare chiar şi aşa, scumpe? Cine vrea profituri mai mici? Bine, criza mondială ar putea avea şi urmări benefice nebănuite. John McCain, candidatul republican pentru Casa Albă vine cu o idee minunată, pe care aş crede-o dacă nu ar fi campanie la ei: acordarea unui premiu de 300 de milioane de dolari celui care vine cu o invenţie revoluţionară, care să înlăture dependenţa de petrol (o baterie, o măslină atomică, o ceapă verde cu care să funcţioneze babanele Suv-uri americane, orice). Yeah, right!

M-a înduioşat profund succesul înregistrat de reţeta pe care v-am prezentat-o cu ocazia postării anterioare. Din acest motiv (eu fiind o fire sensibilă şi degrabă impresionabilă) am decis ca măcar până trece vara să vă scriu câte o reţetă pe zi, chiar şi aşa, din cap şi fără poze. O să încerc să vi le dau doar pe cele simple. Uite-o pe cea de azi:
Avem nevoie în primul rând de trei felii de pâine (ok, două sau chiar una, pentru doamnele şi domnişoarele care-şi fac griji pentru siluetă, lucru pentru care le iubim) neagră. Încercaţi să citiţi eticheta, dacă vedeţi pe ea urmă de brunat sau alte substanţe pe care nu le găsiţi între clasicele „făină, apă, drojdie, sare, tărîţe”, încercaţi cu altă pâine. Prăjiţi feliile suav (fie pe o plită, pe un gril sau în prăjitorul de pâine), să devină uşor crocante la suprafaţă dar să rămână moi în mijloc. Apoi luaţi urda pe care nu v-am spus cum să o pregătiţi dar vă spun acum, aşa că: la un pumn de urdă zdrobită adăugaţi o pişcătură de sare, trei frunze de busuioc tocate mărunt, trei-patru stropi de ulei de măsline (dacă aveţi cumva ulei extravirgin de dovleac vă puteţi produce o surpriză extrem de plăcută) şi trei-patru rondele fine de ardei iute. Întindeţi un strat grosuţ de urdă peste feliile de pâine pe care, dacă vreţi, puteţi să le frecaţi cu un căţel de usturoi, dar gentil, ca şi cum le-aţi mângâia doar. Rezultatul- trei (două, una) bruschette perfect aromate, puţin pişcăcioase la limbă, hrănitoare şi relativ răcoroase. Poftă bună.

8 Responses to Ţigănie, rai…

  1. ionuţu

    io făceam bruschete din astea da le ungeam cu untură după ce în prealabil le frecam cu niţel usturoi..puteam să mănînc şi o franzelă întreagă dacă nu mă oprea consoarta..:)

  2. adi hadean

    alea cu untură se numesc "bruscate".

  3. Pisicot

    Eu am încercat numai fructe două zile. Şi nu e bine deloc :D

  4. adi hadean

    nu, nu e :-))

  5. Pisicot

    Sau na, am slăbit 1 kil. Da' nu face deranjul :)

  6. adi hadean

    pisicot, ai dreptate, exista metode mult mai placute prin care poti pierde un kilogram in doua zile:-)

  7. Pisicot

    ăăăăă…care ar fi alea? că nu-mi vin în cap decât saună, cura cu apă plată, doamne-fereşte vreo boală sau sport până la epuizare. da' astea nu-s plăcute :D

  8. adi hadean

    love will do :-)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>