Ţara lu’ Pericol Iminent

România e ţara în care orice ieşire din casă, orice despărţire de cei dragi, fie ea şi în scopul cumpărării unui pachet de ţigări de la colţul străzii, ar trebui să se lase cu lacrimi, batiste fluturate şi neapărat, dar neapărat, reactualizarea testamentului. Parcă toată ţara asta minunată conspiră la moartea locuitorilor ei. Ieşi din Alimentara – se răstoarnă un camion peste tine. Mult prea greu şi mult prea plin pentru a traversa un oraş, dar cine să-l oprească, şi mai ales, pe unde să circule? Vii cu maşina de la muncă sau de unde vii, îţi cade un pod în cap, pentru că nu a fost ancorat destul de bine şi de sus încât să nu poată fi agăţat de bena unei basculante care nu avea ce să caute acolo. Te întorci din concediu cu familia şi cu maşina din posesie. Dai să ocoleşti o groapă din asfalt, treci prin alta, ieşi în decor, te izbeşti de un copac, maşina ia foc, arzi cu familie cu tot iar românaşii în loc să te scoată sau să dea cu stingătorul, sunt Observator, filmează cu telefonul ca să poată face pe urmă Realitatea. Întâmplări nefericite? Nu, ci o succesiune de evenimente care se fac ghem, se rostogolesc şi acumulează în drumul lor destulă energie pentru a te ucide. Şi o fac. Poate să identifice cineva locul din care începe să se rostogolească acest ghem?

Pe lângă primejdiile de care trebuie să ne ferim zilnic în drumul de acasă la serviciu şi retur (accidente, ceasu’ rău/pisica 13, dude căzând din copaci, sinucigaşi căzând de la balcon, Lamborghini-uri întrecându-se prin oraş), mai avem pe cap şi stressul provocat de odihniţii din Parlament, care sunt într-o continuă stare febrilă. Nu se fac bine niciodată, şi asta nu m-ar deranja, dacă delirul lor n-ar zămisli aberaţii de genul celei care s-a arătat ieri pe bloguri ( Vlad Petreanu, Chinezu, Maria Coman şi alţii au prezentat ştirea) şi la televizor. Da, aceea cu ştirile pozitive şi cele negative, care trebuie să aibă pondere egală în buletinele de ştiri. Ştirista cu care îmi împart viaţa ştie foarte bine că nu sunt încântat de felul în care se fac ştirile (da, eu cred că se fac, în cea mai mare parte) dar nu pot fi de acord cu amestecul unor nepregătiţi şi neterminaţi în „bucătăria” redacţiilor de ştiri, cu atât mai mult cu cât argumentele lor nu conving pe nimeni. Ca să nu mai spun că există deja un cenzor universal şi extrem de eficient: telecomanda. După ce Senatul a adoptat tâmpenia asta în doi timpi şi trei mişcări, m-a cam apucat frica. Mă întreb pe cine o să desemneze pe post de Dumnezeu care să decidă ce e pozitiv şi ce e negativ, că mintea omului clar nu poate hotărâ asta decât în linii destul de şterse şi între limite destul de apropiate. Dar poate că legiuitorul are pe cineva antrenat special pentru asta şi a sosit momentul ca acel cineva să fie pus la treabă.

Azi mă duc la Fisc. Am găsit în cutia poştală o scrisoare prin care sunt somat să merg să plătesc cei 15 lei pe care îi datorez statului, că altfel de bună seamă voi fi executat silit. Două file conţine scrisoarea şi pe niciuna dintre ele nu scrie de cînd datorez 15 lei şi mai ales DE CE, pentru că abia ce a trecut data de 14 Mai 2008, dată la care am fost să-mi achit datoriile faţă de stat, datorii dublate de incompetenţa angajaţilor ANAF care au omis să-mi trimită acasă mai întîi impunerea de plată (factura cum ar veni), mai apoi somaţia de plată pentru că nu am fost să plătesc factura pe care nu mi-au trimis-o. Drag Stat Român, te anunţ că nu eşti prietenul meu, nu te iubesc nici cât negru sub unghie şi dacă va veni vreodată cineva cu gând de cucerire, nu o să otrăvesc fântânile, nu o să ard recoltele şi nu o să-mi iau glanda în munţi. Din contră, o să deschid uşile şi o să accept cu veselie alt stăpân. De tine m-am săturat.

Reţeta de azi:
Ciuperci champignon, cam 4-5. Se taie solzişori (subţiri, subţiri). Se stropesc cu puţin sos de soia (sosul de soia scoate tot ce e mai bun din ciuperci şi chiar banalele ciuperci de cîmp capătă aromă), se lasă să stea aşa cam trei minute apoi se aruncă într-o tigaie în care aţi pus la încins o lingură de ulei de măsline extravirgin (sau orice alt ulei nerafinat). Jumătate de minut ar trebui să vă ajungă pentru a sparge două ouă pe care ar fi bine să le amestecaţi energic după ce le-aţi aruncat peste ciuperci. Sare nu mai trebuie să puneţi pentru că sosul de soia e sărat. Nu ar strica însă să aruncaţi peste ouă trei-patru rondele de ardei iute. Capsaceina din ardei vă va răcori puţin, odată ce trece efectul ei picant. Pe mâine dragii mei.