Adi Hădean

Am început săptămâna perfect. O entorsă la piciorul drept (asta e cam de sâmbătă dar parcă azi îşi cere drepturile mai insistent, sunt în şlapi la birou, pe lângă cerinţe dar n-am ce face), şef nou la job (încă nu l-am văzut dar abia aştept) şi pe la 9 fără cinci, când tocmai intram pe poarta uzinei, mă sună Raluca:
- Noi avem gondolă?
- Nu, da’ de ce? Eşti într-o stare romantică?
- Vreau să mă spăl pe dinţi şi nu ştiu să înot.
Hait! Dialogul (mai mult sau mai puţin imaginar) de mai sus se traduce printr-un singur cuvânt, teribil şi terifiant: inundaţie! Am întors maşina din poartă, am refăcut drumul presărat cu capcane (se lucrează din greu) până acasă, am suprimat alimentarea rezervorului wc-ului, am mai strîns cu mop-ul ce nu a apucat să strângă Raluca (între timp a trebuit să fugă la uzina ei) şi iacăt-mă-s plin de vervă, gata să mă iau la trântă cu săptămâna asta care se anunţă cel puţin distractivă.

Vreau o parcelă pe Marte. Cercetătorii americani (da, au şi ei savanţii lor) au ajuns la concluzia că solul marţian e numai bun pentru culivarea asparagusului. Ba parcă-parcă ar merge şi nişte fasole. E drept, pe Marte bate vântul cam tare şi nu prea plouă dar cred că problema s-ar putea rezolva cu nişte araci mai de Doamne-ajută, cel puţin pentru fasole, că la asparagus ştiu că n-o să pună nimeni araci. Şi dacă lângă parcela asta cu asparagi şi fasole mai reuşesc (prin SAPARD, normal) să întemeiez o colonie mică de pui cu patru copane şu o fermă de filet mignon, m-am scos! Nu ştiu cum se scot ăştia care aruncă banii pe studii despre fertiliatatea solului de pe alte planete, la care trebuie mai întîi să ajungi, apoi să te apuci de desţelenit, cea ce e destul de greu zilele astea.

Iar cercetători! În Elveţia se află cel mai mare accelerator de particule ever! Cică prin August o să-l bage în priză, să vadă cum merge. Sper din toată inima că savanţii ăştia au habar cum funcţionează fizica şi legile ei şi nu o să ne trezim orbecăind unii după ceilalţi prin fundul cine ştie cărei găuri negre, ori prin altă dimensiune. V-am mai spus că am visat sfârşitul lumii, şi că nu era cu război sau cu molime? Era cu tehnologie modernă. Cred că mă apuc de scris o scrisoare către oamenii ăştia cu spirit de aventură, vreau să-i rog să lase povestea asta pe Septembrie, să stau liniştit în concediu. Chiar nu am chef de SMS-uri de genul „ Adi, hai că se scufundă Franţa” sau „a luat foc Australia, iartă-ne că te deranjăm”.

Reţeta:
Jumătate de piept de pui, congelat (nu beton-beton, aşa, semi), se taie rondele groase de jumătate de centimetru. Se condimentează cu sare, piper şi puţin curry. Se pun la prăjit cam trei minute pe fiecare parte, într-o tigaie antiaderentă, într-o lingură de ulei (din care vă place vouă). După ce s-au rumenit pe ambele părţi, puneţi în tigaie câteva rondele de ananas din conservă împreună cu trei-patru linguriţe din siropul lor, lăsaţi să dea puţin în clocot (se va întâmpla asta foarte repede) apoi turnaţi o ceaşcă de smântână dulce, grasă. Stingeţi focul, aruncaţi în tigaie o mână de frunze de coriandru tocate mărunt şi puneţi un capac. Suave arome vor ieşi de sub el în trei-patru minute iar voi vă veţi putea desfăta papilele cu un preparat exotic, aproape dietetic (smântâna, ah!) şi foarte uşor de dus la capăt.