- Claudia, am nevoie de un job. Ma primesti aici la tine, sa scriu despre ce vrei tu?
- Nu stiu. Du-te afara, cauta o poveste, vino si scrie-o si mai vedem. Daca esti pentru asta te iau, daca nu, ramanem prieteni si ne intalnim in alte locuri, nu in redactie.
Am scris povestea zilei de munca a unui taximetrist. M-am plimbat cu el prin Baia Mare, am vorbit despre el, despre familie, despre cum e sa fii taximetrist, despre banii pe care ii face sau nu. Anul era 1998. Claudia Sitaru era redactor sef la editia de Maramures a ziarului Transilvania Jurnal. Si era prietena mea, si de prietena ce-mi era nu a vrut sa ma angajeze daca nu puteam sa scriu. Din fericire i-a placut povestea mea si mi-a dat in grija sectiunea “reportaj”. Si am scris. Cu diacritice, pentru ca asa e limba romana. Iar sapourile (scriu asa de dragul lui Pruteanu) mi le scria ea, pentru ca stia sa scoata ce era mai bun din povestirile mele si sa puna “mai bunul” acela intr-o singura fraza.
Au trecut ani de la primul meu articol publicat in Transilvania Jurnal. Da, povestea taximetristului. Ne-am intalnit pe terasa restaurantului Oaza Italiana. Am baut un suc, am vorbit despre emisiunile mele culinare si despre faptul ca m-a invatat Dumnezeu sa scriu. Si m-a starnit intr-atat incat i-am promis ca intr-o luna ii dau manuscrisul primei mele carti. Si i l-am dat, iar ea a avut grija ca manuscrisul sa se intalneasca cu tiparul. Si nu a vrut nimic in schimb.
Azi scriu fara diacritice si fara sapou pentru ca sunt putin suparat pe Caludia Sitaru. Sunt suparat pentru ca nu a avut rabdare sa o sun si sa o intreb ce mai face, asa cum mi-am propus de cel putin 20 de ori in ultima luna. Nu a mai avut rabdare si a cam murit. De fapt, a murit de-a binelea. A trait 42 de ani si m-a iubit ca pe un frate mai mic. Iar eu o sa o tin minte ca pe sora mai mare pe care n-am avut-o si cu care, fara motiv si fara suparare nu am mai vorbit de mai bine de trei ani.
Nu imi plac despartirile, cu atat mai mult cele definitive. De aceea probabil nu voi merge la inmormantare. Nici nu as fi vrut sa impart cu voi tristetea mea de azi dar, pe de alta parte, am simtit nevoia sa va transmit mesajul urmator: cand va vine sa sunati pe cineva, doar asa, fara motiv, nu amanati. Daca aveti ocazii,profitati de ele.
