Dinte pentru dinte? Nuuu, cleste pentru dinte!

Aseară am fost la stomatolog să-mi calmeze molarul răzvrătit cu care mă lupt în dureri (el) şi antinevralgice (eu) de o săptămână. Bunul domn doctor s-a consultat cu dintele, au dat mâna şi au încrucişat freza cu smalţul. În cele din urmă au căzut la pace şi au concluzionat că dacă facem apel cu toţii la calm(ante) şi un antiinflamator, vom putea trăi fericiţi până la adânci obturaţii, care ar trebui să se întâmple cândva săptămâna viitoare. Dacă eu şi doctorul ne-am ţinut de cuvânt, dintele a trădat pactul nostru (oricum destul de fragil) şi m-a ţinut treaz toată noaptea. În zadar m-am umplut de calmante (bine, nici nu am exagerat, nu vreau să “date with Marilyn Monroe”), în zadar mi-am pus în funcţiune capacităţile Jedi (din rădăcină scos tu vei fi dacă să dori nu încetezi), nu a funcţionat nimic iar acum sunt în faţa unui drum de 500 de kilometri (dus-întors, e drept) cu ochii cârpiţi de somn, cu o uşoară pulsaţie în gingie şi cu multă-multă cofeină în sistem.

Sper să vă pot povesti mai multe mai pe răcoare. Acum ar cam trebui să plec. Vă doresc ocazii şi inspiraţie pentru a profita de ele.

Mic update:
Se pare că trebuie să învăţ să număr. Până la urmă au fost doar 300 de kilometri nu 500 cum credeam dimineaţă. Oricum, aşa, învăluit în durere de dinţi cum mă aflu şi la această oră, am senzaţia că am pedalat până dincolo de Alpha Centauri şi tocmai ce am băut un lichior de dude cu Jean Luc Picard, la reşedinţa lui de vară din mai sus numitul cartier ceresc. Şi ca să închei ziua bine, mă duc la lansarea cinematografului noului mall care stă să se deschidă la Oradea. Bine, stă să se deschidă în sensul că încă mai au betoniere în curte şi se vede prin pereţi (poate pentru că încă nu au fost ridicaţi). Dacă vă întrebaţi ce-i rău în asta vă spun eu : voi fi obligat să MĂ UIT la bunătate de catering pe care s-au dus câteva mii de euro, pentru că “rana din pulpă nu mă lasă” să mănânc. Şi pentru că se pare că nu pot trece peste “rana din pulpă”: cred că dintele meu s-a trezit voinic şi vrea să lupte împotriva sistemului. De bună seamă crede că poate fi singur şi “pe pulpa lui”. Am o veste pentru el: doctorul şi cu mine vom învinge! Mai ales că ne stau în spate câteva fabrici de medicamente. De la miezul nopţii trecute şi până acum am luat un cocktail de pastile colorate şi gustoase-gustoase care mă apropie cu încă un pas de Marilyn Monroe. Mă mir că nu am executat o frumuseţe de intoxicaţie medicamentoasă. Sper că mâine voi fi mai apt şi voi putea relua seria cârcotelilor pe seama veştilor din ziare ori Tv. Vă mulţumesc pentru gândurile bune şi, dacă mă vedeţi la ştiri cu titlul ” un tânăr din Oradea a vrut să se omoare cu medicamente”, să ştiţi că nu-i adevărat, îmi place viaţa şi îmi plăceţi şi voi. La revedere.

Tweet