Mă bucur sincer pentru Sorin Oprescu. Aş vrea să mă bucur sincer şi pentru capitală dar îmi păstrez unele rezerve. Probabil şase luni vor fi suficiente pentru a-mi da seama dacă Doctorul operează bine la primărie. Deocamdată îmi dau seama doar că lui Ion Cristoiu i se potriveşte papionul şi că PD-L nu prea mai are viteză. Şi îmi mai dau seama că un independent, susţinut, e adevărat, a reuşit să ridice capul deasupra unei maşinării complicate, masive, puternice. Cam ca în Matrix. Nu vreau să comentez mai mult pe marginea subiectului că mă pomenesc luat drept analist, Doamne apără! Mai bine lesbian decât analist (cei care au văzut emisiunea lui Vlad Petreanu şi Alice Iacobescu ieri, pe Antena 3 ştiu ce am vrut să spun acum).
Păi dacă mă pricep atât de bine la politică, de ce nu mi-aş da cu părerea şi despre fotbal? Chiar aşa! Naţionala României va juca cu Olanda. Asta o ştie toată lumea. Aritmetica ne dă şanse să accedem în sferturi (ne dă, accedem, deja mă identific cu echipa, mamă-mamă) chiar dacă Olanda ne bate, cu condiţia să nu ne bată prea rău. Olandezii au început deja un mic război psihologic lansând idei de genul „ o să ne distrăm cu România, deja suntem calificaţi, vrem să ne odihnim jucătorii pentru faza următoare, jucăm cu echipa a doua, bla bla”. La cum îl percep eu pe Piţurcă, nu-şi va lăsa elevii să cadă într-o capcană atât de evidentă şi echipa va trage pentru victorie. S-ar putea ca fără Mirel Rădoi (căsăpit de Raţ – am mai spus-o, îmi pare rău pentru Mirel, cred că-i crunt să treci prin ce trece el acum) a cărui utilitate pe teren nu am reuşit s-o văd niciodată şi fără Bănel (înclinat spre suicid, adică autogol) s-ar putea să-i batem pe olandezi. În fond, tocmai l-am văzut pe Cristoiu fără vestă şi cu papion, deci orice e posibil. Hai România!
G W Bush către forţele speciale: „să-l prindeţi pe Bin Laden înainte ca eu să plec de la Casa Albă”. Că dacă nu? „Păi… că dacă nu v-o dau de soţie pe fata mea, aia mai băutoare nu aia care s-a măritat acum câteva săptămâni”. Evident, răspunsul e de la mine. Mi-a venit aşa, la nervi. Adică ei cred că noi mai credem că cineva ar vrea să-l prindă pe Ossama? Pun pariu că americanii ştiu unde e, ştiu ce face, ştiu unde sunt şi ce fac toţi cei pe care-i cheamă Ossama, inclusiv doctorul Ossama cu care împarte cabinetul stomatologul meu. Ei, aşa cum doctorul Ossama le face bine pacienţilor săi cu abcese, obturaţii şi carii, Ossama bin Laden le face bine americanilor, paşnica naţiune de peste ocean a cărei raţiune de a exista este războiul. Sunt mult mai îngrijorat de soarta doctorului Ossama decât de soarta şeicului Ossama, pe cuvânt.
Revin la politica internă. Promit să nu stau mult aici. Nici nu am motive, vreau doar să mă declar dezgustat de maniera în care învinşii îşi prezintă înfrângerile drept victorii, cu zâmbet şi ţinută, cu pieptul înainte şi glasul ridicat. Mă dezgustă şi cei care se agaţă de trena învingătorilor şi încearcă să se caţere pe ea ca păduchii. Vreţi nume? Sigur, cu plăcere: Emil Boc, Mircea Geoană, Ion Iliescu, Codrin Ştefănescu, Miron Mitrea, Traian Băsescu. Puteţi să-i aranjaţi voi pe căprării. Mai am şi alţii în lista de bal dar nu mai am timp.
Să închei într-o notă optimistă: mi-a scăpat acum câteva zile din tastatură o urare. „Să aveţi ocazii şi să profitaţi de ele”. M-am gândit mult la ea în ultima săptămână. M-am gândit la cât de important e să ai ocazii şi la cât de important e să nu le laşi să trecă pe lângă tine. Nu ştiu ce urare e mai bună decât asta. „Viaţă lungă”? „Sănătate”? „Casă de piatră”?
Să aveţi ocazii, dragii mei. Şi să profitaţi de ele.






si eu sunt sceptica in ceea ce'l priveste pe oprescu. m'a amuzat, insa, vocea masculina, de pe fundalul transmisiei de la exit poll, aia care zicea "faceti liniste sa vorbeasca dormnul primar general oprescu" si "liniste ca vorbeste domnul primar general la antena 3"
avea in ea (vocea) un servilism nemasurat, de sclav..
daaa,am remarcat-o.eh,ciocoii vechi si noi…
Ceea ce-ti dorim si tie! :)
kmi,multumesc frumos:-)
cat despre ocazii, as prefera sa le cedez romaniei. si sa profitam cu totii de ele :))))
ilinca, foarte bine, nu ma împotrivesc altruismului tau.totuşi, cedează-le româniei doar pe cele de pe durata campionatului:-)