Creşte economia. Scapă cine poate.

Mai întâi, un salut cu zâmbete şi gânduri bune pentru cei pe care am apucat să-i vizitez în această dimineaţă, înainte de tradiţionala vizită lunară la frizer: Simona Ionescu, Vlad, Chinezu, Pisicot, Ilinca, Innu şi Tiribonflax care şi-a făcut blog de poze. Am trecut puţin şi pe la Miki şi când am văzut că a reeditat Ramayana, mi-am promis să revin mai pe seară, am observat o postare promiţătoare şi nu aş vrea să o tratez cu viteză. Cât despre Sheherezada, Inuu, ştiu că nu e sfioasă, ba e chiar uşuratică în anumite momente, dar sunt eu mai discret J. Un week-end bun tuturor, celor dragi vouă la fel şi celor care trec pe aici întâmplător, de asemenea.

Mai am de petrecut două zile în parcarea unui hypermarket. Se petrec acolo lucruri interesante. Voi dovedi asta cu poze, însă abia mâine. Între timp, nu pot să nu mă minunez de cea mai mare petrecere de zi de naştere, cea a lui Nelosn Mandela, care a făcut ce a făcut şi le-a dat cu tifla opresorilor, supravieţuindu-le celor mai mulţi dintre ei, în ciuda faptului că e un negru în Africa de Sud, loc destul de puţin prietenos până în urmă cu câţiva ani (cred că unii nu se simt prea bine acolo nici acum, dar veştile despre Africa de Sud pe care le vedem în ultima vreme se referă mai mult la concursuri de Miss în Sun City decât la politică aşa că nu avansez în poveste). Aproape 50 de mii de oameni i-au cântat în cor „la mulţi ani” lui Mandela în Hyde Park. Emoţionant, chiar dacă ai văzut şi trăit câte a văzut şi trăit Nelson în cei 90 de ani de viaţă.

Mugur Isărescu, domnul acela cu vorba potolită şi o doză bună de carismă, care e şeful BNR din 1323 încoace, spune că economia românească va creşte anul acesta cu 8% cu ajutorul agriculturii, ba chiar va creşte cu 7% şi fără ajutorul ei. Păi atunci la ce ne mai stresăm cu prăşitul, dacă ditamai agricultura aduce o creştere de 1%? Ştiu, tratez problema simplist (nici nu vreau altfel, să-şi bată capul cei plătiţi să o facă) dar nu-mi iese din cap imaginea Andaluziei văzută de sus. Sute de mii de hectare de sere şi solarii din care ies milioane de tone de ardei, roşii, pepeni verzi şi galbeni, fasole, ţelină, căpşuni şi alte minunăţii. Toate astea în condiţiile în care Andaluzia nu-i decât o stâncă mare peste care s-a tras un strat de cinci centimetri de sol.

Reţeta de azi
E cam sâmbătă, poate aveţi noroc şi apucaţi să grătăriţi puţin. Iată sugestia mea:
-Ulei de măsline este?
-Este!
-Vin al este?
-Este!
-Un ardei iute-iute este?
-Este!
-O crenguţă de rozmarin găsim?
-Găsim!
-O linguriţă de sare dură?
-În ţara asta? Orice!
-Seminţe de chimen?
-Glumeşti? Câtă frunză…
-Un mojar spaţios?
-Mmmmm, nu prea dar improvizăm.
Buun. La treabă, nu la tras de timp: se ia un castron (ceramic dacă e posibil) în care se aruncă relativ alandala trei linguri de ulei de măsline, un pahar de vin alb, crenguţa de rozmarin, ardeiul iute tăiat rondele subţiri, sarea grunjoasă şi seminţele de chimen încălzite puţin într-o tigaie antiaderentă (fără ulei) pentru a le face să renunţe mai uşor la aromă. Se amestecă bine toate astea şi se împreunează cu 10 aripioare de pui (încap şi cîteva bucăţele de piept de pui, crestate puţin, să ajungă condimentele cât mai spre miez). Se lasă la rece trei ore, se scot apoi aripioarele şi se curăţă marinata de pe ele. Dacă rămân câteva seminţe de chimen nu-i o tragedie dar vă avertizez că bucăţelele mici (de ardei de exemplu) se vor arde repede pe grătar, lucru care poate strica puţin gustul aripioarelor. Grătare aţi mai făcut, nu vă mai spun eu ce şi cum. De aici e simplu. Rezultatul e picant, foarte aromat şi degrabă trecător din farfurii. La garnitură recomand o salată simplă, din roşii stropite cu ulei de măsline peste care aţi ras puţin parmezan (merge parmezanul cu aripioarele picante). Poftă bună. Pe mâine.