Ţara ţepei

Mă sună mama, din Baia Mare (oraş cunoscut şi sub numele de Baia Mică de când cu campania electorală): „ tu ai vreo datorie la BRD?”. Primul meu impuls” NUUUUU”. Deşi sunt Fecioară şi am auzit la televizor că ăştia de teapa noastră nu prea îşi plătesc datoriile către bănci, nu am datorii la nicio bancă. Intrigat am cerut detaliile. Care, pe scurt (mamei i-au trebuit 10 minute să-mi explice) sună cam aşa: sună telefonul acasă la ai mei, răspunde sor’mea, intră pe fir un robot (nu ştiu cum şi-a dat seama că e robot, poate după antene sau poate piuia ca R2D2) care turuie o poveste de genul „ sunt robotul x de la BRD şi vă informez că aveţi o restanţă de 54,3 RON pe care trebuie să o achitaţi în termen de x zile altfel vă ia mama dracului cu penalităţi cu tot. Numărul contului în care trebuie să viraţi banii este bla bla bla, bla bla bla”. După care închide (robotul), mă sună mama cu comunicarea şi după momentul iniţial de iritare imi sfătuiesc mama să nu dea bani albi pentru zilele negre ale altora. Că faza e doar o ţeapă de genul „aţi cîştigat un televizor color la promoţia xy, trimiteţi banii în contul z ca plată pentru livrare”. Cunosc oameni care au trimis banii chiar dacă nu au participat la promoţia xy, ba chiar nu participaseră la nicio promoţie. Şi ţeapa e cu atât mai evidentă cu cât robotul vorbitor de la BRD nu a cerut cu mama, nu a cerut cu mine, nu a cerut cu nici un Hădean mort sau viu ci a recitat poezia şi a plecat. Deşi, dacă mă gândesc la modul cămătăresc în care BRD mi-a ţinut în viaţă în mod artificial un card pe care nu intraseră bani timp de trei ani fără să mă întrebe după primul an dacă mai vreau dar întrebându-mă după trei ani cînd le dau banii pentru administrarea contului, nu m-aş mira să se apuce de fabricat datorii (să nu avem discuţii, le-am plătit taxa de administrare a contului şi l-am desfiinţat, cu card cu tot, cu câteva luni în urmă).

Tweety a fost condamnat la 1 an şi jumătate închisoare. În ştirea pe care am citit-o nu scrie dacă sentinţa e definitivă dar scrie că Tweety (ăla de a lovit un camerman cu lanţul) s-a apărat spunând că nu a fost el, că a fost altul, după care spunând că a încercat doar să-l determine pe cameraman să nu-l mai filmeze dar fără a folosi violenţa. Nu ştiu dacă gibonii din galerii înţeleg conceptul de „violenţă” dar cred că nu. Şi dacă o fi să meargă Tweety la colivie, nu o să regret nicio clipă tinereţile lui. Nu aş regreta nici dacă s-ar întâmpla ce trebuia să se întâmple de multă vreme pentru a nu avea cazuri de genul „Tweety” sau „jandarmul de la Cluj”, şi anume, dacă s-ar umple puşcăriile cu galerii până la curbarea gratiilor spre exterior. Sunt prea pătimaş? Poate, dar eu nu le dau cu bocancii în gură oamenilor pe care nu-i cunosc, nu le dau nici măcar celor pe care-i cunosc şi ştiu că ar merita. A nu se înţelege că toţi oamenii pe care-i cunosc merită bocanci în gură.

În final, o veste bună şi una proastă. Vestea bună e că va scădea preţul alimentelor. Vestea prostă e că lucrul acesta nu ne va încălzi prea tare pentru că pe când se va întâmpla… noi vom fi cam morţi şi cam reci. Nu, serios, cică studiile şi previziunile arată că în următorii zece ani alimentele vor avea cel mai ridicat preţ din istorie (istoria cunoscută, fireşte) dar vor fi oricum mai ieftine decât acum. De aici deduc următorul lucru: ACUM, preţul alimentelor e cel mai ridicat, de când lumea şi pământul, de când Eva a văzut că lui Adam îi plac merele mult de tot şi şi-a deschis aprozar. Păi de ce nu au spus aşa de la început? Ca să nu intrăm în panică? Priviţi în jur, panica e la nivelul ei maxim, e destul să staţi în parcarea unui hypermarket o zi şi să număraţi cărucioarele pline cu alimente care se revarsă în portbagaje. Nici dacă s-ar termina Pământul, pe cuvânt. Oricum, cred că subconştientul meu e mult mai deştept decât conştientul (care vă scrie cu ochii tot mai mici, că tare lungă a fost ziua care a trecut) şi a dictat cura de slăbire care tocmai se desfăşoară în fizicul meu. Poate până la urmă mă obişnuiesc cu foamea şi voi trece mai relaxat peste următorul deceniu. Voi putea astfel să-mi iau maşină de opt mii şi ceva de euro, din propriile mele economii, cum am citit la Ilinca. Şi ei, şi vouă, sănătate, numai bine şi pe mâine. Zâmbetul nu mi se vede dar e aici.