Adi Hădean

Sună ca numele unei firme de avocaţi. Ar putea fi, dar nu e. E doar un titlu inspirat de cel mai recent cutremur, cel din Islanda. 6.1 pe scara Richter, 10 km adâncime. Adică a fost un cutremur puternic. Cel mai puternic ar fi unul de 9 grade Richter dar frumuseţea sistemului de gradare a intensităţii mai sus numit e că de la 6.1 la 6.2 creşterea e atât de mare încât îţi doreşti să nu afli niciodată cum e un cutremur de 6.3. Da, oamenii din ţările civilizate sau des vizitate de cutremure nu se emoţionează prea tare la gândul că ar putea da peste ei un cutremur sub 7 grade dar eu mă gândesc acum la cetăţenii din ţările necivilizate, mai exact la România cea plină de clădiri vechi şi neconsolidate, la România cea plină de blocuri din prefabricate aşezate unele peste celelalte precum cărţile de joc dintr-un castel făcut după ce te-ai săturat de „solitaire”. Văd că anul ăsta sunt la modă cutremurele. Să sperăm totuşi că nu strănută ţestoasa pe spinarea căreia se sprijină România. Cum adică…nu stă pe ţestoasă? Şi atunci, de ce se mişcă atât de încet?

Am citit despre Tokes Laszlo şi despre frustrările sale izvorâte din faptul că peste 40 de preoţi reformaţi au ales să candideze pe listele UDMR, adică pe listele duşmanului. El, Tokes, spune că UDMR a mituit preoţii. Foarte tare! Să fiu sincer, mă doare-n…nu, nici acolo nu mă doare de frustrările sau trădările lui Tokes si ale popilor, indiferent de felul în care-l slujesc pe Dumnezeu (spun ei, că eu nu-i cred). În schimb îmi pare bine cumva pentru faptul că ungurii din România au de ales între mai multe tabere. Alcătuite pe criterii etnice dar oricum, mai multe. Pentru că mie mi-e clar: concurenţa duce la performanţă. În cazul ungurilor, care chiar şi depresivi şi predispuşi la suicid (o spun studiile, nu eu) sunt destul de înclinaţi spre performanţă şi civilizaţie. În cazul românilor mai am rezerve, la noi concurenţa încă mai înseamnă „ să moară mă-ta şi capra ta, bre vecine”.

Prietenul nostru Traian Băsescu ne îndeamnă să mergem la vot. Că dacă nu, cică nu mai avem dreptul să ne plângem. Ba eu cred că atât vreme cât plătesc impozite, taxe, contribuţii mii şi stele făclii, pot să mă plâng indiferent de numărul ştampilelor pe care le pun pe buletinele de vot, indiferent de opţiunile mele politice. Mai spune preşedintele (pe un ton de avertizare) că persoanele alese duminică vor administra 20 de miliarde de euro. Asta e cu adevărat vestea proastă. Pentru că oricine va fi ales, va administra prost porţia sa de euro din cei 20 de miliarde. Prost pentru noi, bine pentru el şi prietenii lui. Nu mai am nicio îndoială. Nici una, cât de mică. Această campanie electorală a avut şi un efect pozitiv: m-a convins! Nu vreau să înţelegeţi că vă propun să evitaţi secţiile de votare. Nici vorbă. Poate voi l-aţi găsit pe Neo.