Meciul Serii şi ABN AMRO- lucruri enervante

Începe „Meciul Serii” la Realitatea TV.
Prima impresie: enervant. Public urlător la comandă, cel mai jenant lucru pe care l-a inventat televiziunea.
A doua impresie: gogoşi. Punere în scenă pompoasă pentru un fâs. A treia impresie: caraghios. Cosmin Prelipceanu îmbrăcat aproape ca un arbitru de ring, cu papillon şi microfon cu cască.Şi cu burta frumos evidenţiată. Brrrrr! A patra impresie: neinteresant. Traian Băsescu faţă cu feţele Cotidianului (care, după spusele preşedintelui, nu sunt tonomate, ca alţii, sau, mă rog, ca alte feţe). Sunt doar impresiile mele, aveţi dreptul la ale voastre, negreşit. Impresiile au nevoie de argumentaţie? Am şi argumente, timp pentru expunerea lor nu prea am dar dacă le vreţi, le am în traistă şi promit să le postez. Oricum, oribil spectacol am văzut(cât am avut răbdare).

Pauză de reclame la „Meciul Serii”. Fără legătură cu paragraful de mai sus, mă enervează teribil reclama la ABN AMRO, campania (nu ştiu cum o cheamă, aşa o numesc eu) „Mihai are, Mircea n-are” sau, vorba celor de la Cassalocco „u iu iu şî iară iu, no di ce nu ai şâ tu/ io mulţam lu’ Dumnezo, că mi-o dat viaţă mişto”. O serie de reclame prin care banca ne înştiinţează că dacă Mircea vrea să aibă ce are Mihai ar fi bine să contracteze un credit. Mihai are casă, maşină, vacanţe, nevastă mulţumită. Mircea e un luzăr. ABN m-a pierdut de potenţial client cu această campanie. De ce? Pentru că ştiu sigur că nu mă cheamă Mihai şi dacă m-ar chema, nu m-aş duce. Şi ştiu sigur că dacă nu iau credit de la bancă nu sunt un luzăr. Şi ştiu că dacă ar fi să iau vreodată credit de la bancă (sper să mă ferească bunul Dumnezeu de lucrul ăsta), voi lua credit de la cea care îmi va da măcar iluzia că mă tratează ca pe un partener de afaceri, pentru că asta face banca, afaceri cu banii mei. Şi cu ai lui Mihai. Şi cu ai luzărului de Mircea, care va cumpăra bani foarte scumpi, deci va fi luzăr de două ori. Poate de trei, pentru că nici nevasta lui nu pare prea mulţumită.

O altă reclamă care mă scoate din minţi e cea la un ceai la flacon (chiar nu i-am reţinut numele), în care apare un asiatic pe care l-am văzut şi prin câteva filme cu Van Damme. Omul vorbeşte româneşte(dublat, fireşte). Foarte stricat, atât de stricat încât iată, nu am reuşit să reţin numele ceaiului ci doar felul groaznic în care vorbeşte unchiul Yang sau cum l-o fi chemând. Şi am mai reţinut ceva: „atioshidantii”. Faptul că un ceai (indiferent de nume) la flacon nu e altceva decât o porcărie artificială mustind de E-uri e completat minunat de un spot de imagine aproape frumos, transformat de o agenţie din România într-o antireclamă de succes.

În încheiere vă rog un singur lucru: spuneţi-mi că revista presei cu Radu Cazan, la Antena 3 e un lucru bun. Că aşa se face audienţă, că maniera în care citeşte Radu Cazan e de bun gust, are priză la public (uneori aceste două noţiuni se exclud, ştiu), că sunetele care ies din gura omului sunt plăcute auzului, că felul în care accentuează cuvintele e firesc, că frazarea e cea potrivită pentru televiziune, poate chiar şi pentru radio (sper că aţi remarcat faptul că nu mă încurcă aspectul fizic al lui Radu Cazan, fiecare om e aşa cum e iar frumuseţea se găseşte de obicei în ochiul privitorului, sper de asemenea că aţi remarcat faptul că nu pun la îndoială inteligenţa lui, de bună seamă nu e prost şi pare că are şi oarece şcoală). Dacă voi îmi puteţi spune toate astea cu mâna pe inimă, eu mă duc şi caut asistenţă, ba s-ar putea chiar să încep un tratament. Pentru renovarea mansardei, fireşte. Pe mâine.

UPDATE:
Am aflat de la Vlad că nişte oameni (tiribonflax, Crivăţ şi Mordechai) au realizat ASTA. Se merită văzut. Am şi tras-o-n blogroll de emoţie şi bucurie.

Tweet