Lui Newton, în Europa

Titlul de azi vine din bagajul anecdotic cu care m-am pricopsit citind despre oamenii care au făcut oarece brânză pe faţa Terrei. Zice că într-o zi, cuprins de drag faţă de celebrul matematician şi fizician, împăratul Chinei i-a trimis acestuia o felicitare (se poate să fi fost chiar de ziua lui) care a fost adresată simplu: „ Lui Newton, în Europa”. Felicitarea a ajuns, spune aceeaşi anecdotă. Ce mă apucă pe mine cu Newton ăsta? Păi mă apucă legea numită popular „a acţiunii şi reacţiunii”, care spune fără putinţă de tăgadă că dacă eu îi dau cuiva un şut în fund, şi fundul lui îmi dă mie un şut în picior. Poate e simplistă explicaţia dar nu-mi place să mă complic inutil. Ei bine, ce-i cu asta? Mai nimic, atâta doar că românul nostru, dibaci cum îl ştim, aplică legile fizicii împotriva legilor oamenilor, ceea ce mă umple de râs. De exemplu, pentru orice măsură pe care ar putea s-o ia guvernul Italiei pentru a scăpa de pârdalnicii de români (adică de ţigani, dar aşa le zice la ştirile noastre, aşa le zice şi la ştirile lor), românii (le zic şi eu aşa, ce să fac) adoptă imediat o contramăsură. Cum ar fi, dacă guvernul Berlusconi vrea să-i dea afară pe cei ce stau mai mult de trei luni şi nu au venit propriu, cei în cauză au inventat vizita de o zi în San Marino, care să întrerupă cele trei luni şi să producă revenirea contorului la zero. Bravo mo, mâncaţ-aş pondiolele!

Trecem de la genii la idioţi. Prostia nu doare dar în anumite cazuri e mortală. Asta face din ea un inamic destul de perfid. Mă rog, să nu deviez. Un individ din Elveţia a dat ortu’ popii în urma unui concurs de scuipat. Dacă acum vă întrebaţi cum se poate, dacă s-o fi înecat cu propria salivă ori alte lucruri cât de cât logice, mai bine nu vă stricaţi neuronii, n-are rost şi oricum vă spun eu: mortu’, împreună cu un pretenar care a scăpat de data asta, se întreceau în lansarea scuipaţilor de pe balcon. Deşteptul ăsta care acum ne scuipă în cap din cer (dacă e să mă iau după cei ce scriu ştiri pentru televizor, toţi cei care mor ajung undeva sus şi ne fac de acolo diverse chestii-ne privesc, ne cântă, ne pun o vorbă bună) şi-a luat avânt din cameră, să scuipe mai departe. Din păcate pentru el, a uitat să dea drumul scuipatului din gură şi s-a dus cu e cu tot cam de la 6 metri. Nefiind Tarzan sau Rahan, care erau obişnuiţi cu căzăturile de la înălţime medie, a cam crăpat. Şi nu, nu era EMO (observ că e la modă să le spui „EMO” celor care recurg la decesul prematur pentru a scăpa de lumea asta). Toată păţania asta îmi aduce aminte de o seară de vară în care stăteam cu Virilu’, un taximetrist din Baia Mare, în balconul unui hotel în care avea sediul radioul la care lucram. Zice Virilu’ imediat după ce a tras un scuipat care ar fi ucis şi o vrabie în zbor (viteză+precizie) : „ bă, să-m bag #U!@, flegmatici mai suntem noi românii). Suntem, da’ Elveţia ne-a luat la faza asta.

Acum (când scriu adică) îl ascult pe Badea cu urechile amândouă despre cum zice referitor la Meciul lu’ peşte de pe Realitatea. Mă bucur că i-a plăcut şi lui cam cât mi-a plăcut mie. Nici nu mă aşteptam la altceva, cred că nu-i om normal pe lume (bine, Badea nu e tocmai normal, şi ăsta e un fel de compliment) care să guste prostia asta asupra căreia nu vreau să zăbovesc mai mult decât am făcut-o zilele trecute. Na, acu’ vorbeşte despre cum propun şi promit candidaţii la locale aceleaşi lucruri. Nu pot să-l suspectez pe Badea că îmi citeşte blogul dar nici nu pot să imi fac medalie din faptul că pe alocuri gândim la fel şi aproximativ deodată. Ceea ce pe undeva e nasol. Dar nu de tot, pentru că deşi sunt zile în care îmi place de Mircea Badea (cum ar fi cele în care gândim la fel, fireşte), nu mi-am dorit niciodată să mă fac Mircea Badea când oi fi mare. Înainte de a trece mai departe spre finalul postării, mai zăbovesc puţin la poarta trustului Intact. Pentru că înainte de a începe emisiunea lui Badea am ascultat câteva minute din ştirile Antena 1. Greu, şi doar pentru că vroia Raluca să se uite. Greu pentru că mă omoară băiatul acela de pune voce pe ştiri şi lungeşte toate vocalele din coada cuvintelor şi înmoaie vorbele pe la jumătate de parcă ar fi caşcaval topit. După Radu Cazan e pe locul doi în topul oamenilor pe care nu suport să-i aud.

Azi începe Auto Mobil Expo în Oradea. Datorită noului meu job voi sta patru zile între maşini şi hostesse, de dimineaţa până seara. Nu o să mă vedeţi niciodată la o paradă gay (nici la una anti-gay) dar vă spun, dacă privitul la (şi la, mă rog) hostesse e sarcină de serviciu, parcă nu mai e chiar atât de interesant. Poate reuşesc în două-trei zile să vă dau o poză cu cea mai urâtă maşină pe care am văzut-o azi, la aranjarea standurilor. Poate. Pe mâine.

Tweet