Stick(it up your asses, suckers!)

Ştirea nu e de azi, dospeşte în capul meu de câteva zile şi poate aş mai fi lăsat-o acolo, doar aşa, să văd până unde se întinde cu gluma menajeria cunoscută sub numele (un pic exagerat) de Parlamentul României. A tratat-o Adi Laboş pe blogul lui, au tratat-o şi alţi bloggeri mai ageri şi mai abili la minte decât mine. Eu tocmai am lecturat materialul din Curentul, nu de alta dar ăsta mi-a venit primul pe gugăl şi în plus, vreau să fiu în cunoştinţă de cauză. Oricum, cunoştinţă au ba, eu unul încă mai cred că mi se pare, că e un fel de 1 Aprilie întârziat sărbătorit de deputaţi abia acum, de bucurie că au scăpat de stressul provocat de summitul NATO care i-a scos de prin birouri şi le-a produs deranj pe covoarele groase din Casa poporului. Adică deputaţii au votat proiectul de lege propus de trăncălăii de la PRM, PSD şi PNL (care se pun de acord repede când e vorba de tâmpenii, cum făceam eu cu verii mei când aveam 10 ani şi ne convingeam repede unii pe alţii că aruncatul cu ouă peste casă e nu numai distractiv ci şi folositor), proiect care propune la rândul lui ca toată suflarea elevească din România să fie dotată cu memory stick de 4 gigi pe care să-l folosească în loc de ghiozdan. Nu am încercat să caut logica urmărită de deputaţi, m-am convins de multă vreme că noţiunea, cu tot ce ţine de ea, le e străină. Am încercat însă să găsesc măcar un avantaj al stickului în mâna elevului. Nu am găsit. Nici unul. În primul rînd, şcolile n-au calculatoare (cu oarece excepţii, dar legile nu sunt făcute pentru cazuri excepţionale, pentru acestea s-au inventat ordonanţele de urgenţă, nu?). Apoi, elevii nu au toţi calculatoare acasă. Apoi, dacă şcolile ar avea calculatoare şi toţi elevii ar avea calculatoare acasă, utilizarea stickului ar presupune ca elevii, care oricum nu mai fac mişcare, sport, citit cărţi, socializat cu oameni REALI de vârsta lor, să stea cu ochii beliţi în calculator şi pentru rezolvarea temelor şi pentru studiul individual. Ceea ce ne demonstrează iar că clicile de îmbuibaţi nu se gândesc nicio secundă la rezultatul implementării ideilor lor creţe şi măreţe. Se gândesc CEL MULT la nişte comisioane grase pe care le pot ciupi din banii destinaţi programelor aiuristice pe care le propun. Dacă vă închipuiţi că tâmpeniile de genul ăsta au scop electoral, am o veste: nici vorbă. Oamenii mari se unesc doar în jurul banilor. Dacă se spurcă la 15 mii şi un Q7, puteţi fi convinşi că se spurcă rău de tot la cât poate să pice din 20-30 de milioane de euro. Şi vă asigur că de la o asemenea sumă pică mult. Nu cât pentru un Parlament întreg dar lucrurile se rotesc. Azi „cornul şi laptele”, mâine „stickul”, poimâine nişte „medicamente ieftine” şi tot aşa, să ajungă „mai bine pentru mai mulţi” cum vrea Geoană, sau „mai bine pentru toţi”, cum ar vrea Iliescu. De ce spun asta fără să-mi tremure degetele pe tastatură? Pentru că mi-e greu să cred că tătica şi mămica lu’ Nilă o să spună „îi votăm pă ăştia că i-or dat lu ăla micu un ţâmburuşc, dracu ştie la ce-i bun, numa-n cur să nu şi-l vâre că l-o încurca şi la stat şi la mărs”. Asta e părerea mea, şlefuită de rocile tranziţiei care mi-au zgâriat fesele şi coatele în ulimii 20 de ani. No gata, că mă turez şi mai las şi pentru alţii, eu trec la povestea următoare.

Închis la medicamente. Aşa zice, că marii distribuitori închid azi depozitele în semn de protest şi cu un uşor tropăit „a revoltă”. Cică piaţa din România le provoacă pierderi. Nu ştiu cum aş putea să le spun cu calm, respect şi decenţă HAI SICTIR! Cu această ocazie, ministrul Nicolaescu, unul dintre miniştrii faţă de care nu mă încearcă niciun strop de respect, capătă un pic de vânt din pupa acum că tot se apropie alegerile. Nu mă refer la cele locale, vin altele numaidecât. El, ministrul spune că nu e de acord cu distribuitorii de medicamente. Şi dacă vreţi să vă spun de ce nu mă gâtuie plânsul şi nu tremur de respect la adresa ministrului sănătăţii, vă dau un citat: ”ministerul nu vrea sa scumpeasca pretul medicamentelor, pentru ca este aparatorul drepturilor pacientilor si este obligat sa asigure accesul acestora la tratament”. Jură-te ! Întrebarea grea e următoarea : de sistemul sanitar românesc cine ne salvează ? Dacă te interesează, domnule ministru, cheia de la depozitul cu aspirina săracului n-au cum să ne-o ia, aşa că…

Aici găsesc un alt exemplu de imbecilitate românească în stare pură ascunsă după cuvântul « jurnalism ». Ziare.com publică adaptarea proprie (cu citate) după articolul unui domn care scrie pentru ziarul englez The Spectator. Si zice minunatul site românesc, ca şi cum ar cita : The Spectator : Românii, un popor înapoiat, isteric, confuz şi nereuşit. Te uiţi la titlu, te uiţi la primele rânduri ale materialului scris de englez şi îţi vine să spui « ‘tu-le muma lor azi şi mâine de retardaţi ». După care te bucuri că nu ai urlat asta din rărunchi, să te audă şi Pişti de la doi şi Aurica de la parter. Pentru că, pe măsură ce citeşti realizezi că articolul e îmbibat de autoironie, de îngrijorare firească dar nu exacerbată şi că e de fapt o descriere aproximativ corectă (lucru acceptabil pentru un străin, fie el şi jurnalist) a situaţiei geo-politice în care se lăfăie Europa. Sigur, un pic superficial, dar n-am de unde să ştiu că citatele prezentate de ziare.com sunt corecte, că doar a dat cu mucii-n fasole încă din titlu.

Faptul că ziare.com s-a făcut de kko nu mă împiedică să mai comentez o ştire apărută la ei. La Chişinău, un latron (hoţ, tâlhar, răufăcător, bandit, lotru) a intrat înarmat în sediul unei bănci, a pus mâna pe pradă prin mijloace specifice şi apoi a tulit-o călare pe … o bicicletă. Ţară de kk(t), jafuri de kk(t), dacă-mi permiteţi parafraza. Bănuiesc că nu a fost prins pentru că poliţiştii, mai săraci decât infractorii, ca în orice stat care se respectă, au fost nevoiţi să-l urmărească pe trotinete. Cine a încercat vreodată să « bage viteză » pe trotinetă ştie. Pe mâine.