Periuţul de dinţi

Înainte de orice, ca să vedeţi că nu mă ascund după modestie când nu-i cazul, recunosc deschis că aseară am fost citat şi publicat de chinezu pe blogul lui, ceea ce nu-i mic lucru. Măcar pentru mine. Buun, acum că v-am servit pişcotul lângă cafea, propun să trec la lucruri mai serioase. Ieri am intrat într-un hypermarket. Pentru că aveam de făcut o vizită de piaţă dar şi pentru că aveam de cumpărat nişte lucruri de uz intern. Cum ar fi: „carne, lapte, brânză, ouă”. Credeam (înainte să intru) că hypermarketul e o reţetă de succes, un loc în care musai te loveşti de alţi oameni care fac vizite de piaţă sau cumpărături. M-am înşelat. În PIC-ul din Oradea, ieri la ora 16 nu era mai nimeni în afară de personalul magazinului, câţiva angajaţi ai producătorilor care-şi făceau de lucru pe lângă rafturi şi un promoter, un băiat de un metru şi un zâmbet pe care lipsa banilor (cred) sau o dramă pesonală imposibil de citit din prima dar vizibilă pe cei câţiva centimeri pătraţi de faţă expuşi luminii, l-au determinat să-şi tragă pe cap un costum croit sub forma unei periuţe de dinţi, înalt de doi metri şi un pic. Avea chiar şi suprafaţă pentru curăţarea limbii dar acest artificiu (inutil, l-am încercat, limba mea a rămas la fel de spurcată, zice lumea) nu părea să afecteze în bine viaţa „periuţului”. Primul meu gând a fost să-i spun că dacă nu zâmbeşte puţin, locul lui în paharul de lângă oglindă va fi luat cât de curând de alt „periuţ”, poate chiar de unul de ultimă generaţie, cu baterii şi perie circulară, cu celulă fotoelectrică pentru încărcarea bateriilor de la soare, cu capete diferite pentru fiecare zonă a gurii şi cu aplicaţii şi în alte domenii, posibile datorită funcţiei „vibrare” cu care a fost prevăzut de constructor. După care m-am oprit. Mi-am spus că n-are el nicio vină pentru că departamentul de marketing al producătorului e populat cu imbecili care cred că un om deghizat în periuţă de dinţi şi aruncat într-un hypermarket poate fi vesel. Sau că o periuţă de dinţi vorbitoare m-ar putea convinge să mă spăl pe dinţi mai des decât media pe ţară (staţi liniştiţi, chiar mă spăl mai des decât media pe ţară) ba să şi cumpăr o periuţă de dinţi mov cu suprafaţă pentru curăţarea limbii. Eu aş vedea „periuţul” la treabă în grădiniţe nu în hypermarket. Sau la petrecerile de zi de naştere ale copiilor până în cinci ani, în locul idiotului de Ronald Mc Donald. Clar, aş prefera ca urmaşii mei să fie convertiţi de mici la igienă orală decât să fie convertiţi la obezitate. Marketingul nu poate fi pus în slujba clientului ci doar în slujba celui care are ceva de vânzare, nu-i aşa? Dar, ce ştiu eu despre marketing? Hai să vedem ştirile.

Pacientul lui Ciomu e în pragul divorţului. Cel puţin aşa scrie prin ziare. Şi zice pe la televizor. Înţeleg că „diferenţele de păreri din cadrul cuplului sunt ireconciliabile”, vorba avocaţilor. Nu înţeleg însă formularea celui care a redactat ştirea pentru Observatorul de ieri al Antena1. Care spune că „ fostul pacient al doctorului Ciomu a suferit deja trei operaţii. În zadar, doctorul Ciomu nu l-a ajutat deloc în ultimii ani”. Nu am reuşit să văd legătura logică între cele două propoziţii. Dacă spunea „în zadar, cana nu se mai lipeşte” sau „în zadar, matelotul nu va mai vedea ecluza” sau „în zadar, ratonul nu va mai merge la veveriţă” (vorba unor reclame pe care le-am auzit pe blogul lui Vlad Petreanu), poate că înţelegeam legătura dinte p¤7@ şi ştampila Prefecturii. În plus, mă enervează teribil felul în care băiatul ăla citeşte ştirile, felul în care dublează şi întinde vocalele de la sfârşitul cuvintelor. Dar, de bună seamă, celor care decid cine e voice-over la ştirile Antena 1 le place. Şi cine-s eu să mă…să nu respect gusturile oamenilor?

Maşinile viitorului vor circula cu zahăr. Înainte de a vă întreba (cum am făcut eu) dacă vor circula şi cu miere sau aspartam, dacă asta va afecta cantitatea de zahăr din dulceţuri şi cafea, înainte de a sări să spuneţi că mai e mult până atunci, că motoarele de azi încă mai tremură la auzul ştirilor despre zahăr în carburator (se difuzează la ştirile de la ora cinci pe televiziunile pentru automobile), vă spun eu că ştirea şi titlul nu-s acelaşi lucru, ba chiar au foarte puţine lucruri în comun. dacă titlul spune că maşinile vor merge cu zahăr, ştirea spune că maşinile vor merge cu hidrogen produs din plante de zahăr (care or fi fiind şi alea). Ceea ce sună mai puţin SF dar mult mai corect. E drept, dacă ar fi pomenit de hidrogen în titlu, dracu’ ar mai fi citit ştirea, gândul meu nu ar mai fi trecut pe la toate cele de mai sus.”.

O femeie din USA susţine că de când are o inimă nouă, transplantată de la un bărbat, a căpătat şi apucături bărbăteşti. Şi că de la transplant încoace consumă multă bere şi merge des la KFC. Dacă mă întrebaţi pe mine, astea nu-s apucături bărbăteşti ci apucături idioate. KFC după un transplant de inimă? Înseamnă că nu a învăţat nimic din viaţa asta. Sincer, nu mă deranjează ideea de a deveni donator de organe, ba chiar le-am explicat apropiaţilor mei că m-aş bucura să se găsească în mine ceva destul de bun încât să poată fi refolosit. În schimb cred că m-ar deranja teribil să salvez viaţa unui dobitoc care să folosească ficatul lui cel nou (bunul şi vechiul meu ficat, of!) pentru a filtra multă multă bere sau multă multă votcă. Ori să-şi folosească inima cea nouă ( “fosta” mea inimă antre
nată de kilometrii alergaţi zilnic) pentru a susţine efortul deplasării până la KFC. Bine, dacă şi-ar folosi corneea cea nouă pentru a se uita la gagici goale, hai…treacă de la mine.

Am evitat intenţionat puzderia de ştiri despre Vanghelie, Tări, Băse, criza financiară mondială şi scumpirile ce se arată la orizont. Pentru că e vineri, pentru că săptămâna asta n-a fost una uşoară pentru nimeni din câte am văzut pe net şi pentru că sunt sigur că voi avea multe alte ştiri proaste de arătat cu degetul şi săptămâna viitoare. Asta înseamnă că-s optimist sau că-s pesimist?