Adi Hădean

Azi e o zi cu puţine vorbe şi multe flori. Şi în plus, vremea la Oradea e un pic extraordinară aşa că mă grăbesc să ies la aer şi soare. LA MULŢI ANI. Ştiţi voi care sunteţi. Pe mâine.

Ştirea nu e de azi, dospeşte în capul meu de câteva zile şi poate aş mai fi lăsat-o acolo, doar aşa, să văd până unde se întinde cu gluma menajeria cunoscută sub numele (un pic exagerat) de Parlamentul României. A tratat-o Adi Laboş pe blogul lui, au tratat-o şi alţi bloggeri mai ageri şi mai abili la minte decât mine. Eu tocmai am lecturat materialul din Curentul, nu de alta dar ăsta mi-a venit primul pe gugăl şi în plus, vreau să fiu în cunoştinţă de cauză. Oricum, cunoştinţă au ba, eu unul încă mai cred că mi se pare, că e un fel de 1 Aprilie întârziat sărbătorit de deputaţi abia acum, de bucurie că au scăpat de stressul provocat de summitul NATO care i-a scos de prin birouri şi le-a produs deranj pe covoarele groase din Casa poporului. Adică deputaţii au votat proiectul de lege propus de trăncălăii de la PRM, PSD şi PNL (care se pun de acord repede când e vorba de tâmpenii, cum făceam eu cu verii mei când aveam 10 ani şi ne convingeam repede unii pe alţii că aruncatul cu ouă peste casă e nu numai distractiv ci şi folositor), proiect care propune la rândul lui ca toată suflarea elevească din România să fie dotată cu memory stick de 4 gigi pe care să-l folosească în loc de ghiozdan. Nu am încercat să caut logica urmărită de deputaţi, m-am convins de multă vreme că noţiunea, cu tot ce ţine de ea, le e străină. Am încercat însă să găsesc măcar un avantaj al stickului în mâna elevului. Nu am găsit. Nici unul. În primul rînd, şcolile n-au calculatoare (cu oarece excepţii, dar legile nu sunt făcute pentru cazuri excepţionale, pentru acestea s-au inventat ordonanţele de urgenţă, nu?). Apoi, elevii nu au toţi calculatoare acasă. Apoi, dacă şcolile ar avea calculatoare şi toţi elevii ar avea calculatoare acasă, utilizarea stickului ar presupune ca elevii, care oricum nu mai fac mişcare, sport, citit cărţi, socializat cu oameni REALI de vârsta lor, să stea cu ochii beliţi în calculator şi pentru rezolvarea temelor şi pentru studiul individual. Ceea ce ne demonstrează iar că clicile de îmbuibaţi nu se gândesc nicio secundă la rezultatul implementării ideilor lor creţe şi măreţe. Se gândesc CEL MULT la nişte comisioane grase pe care le pot ciupi din banii destinaţi programelor aiuristice pe care le propun. Dacă vă închipuiţi că tâmpeniile de genul ăsta au scop electoral, am o veste: nici vorbă. Oamenii mari se unesc doar în jurul banilor. Dacă se spurcă la 15 mii şi un Q7, puteţi fi convinşi că se spurcă rău de tot la cât poate să pice din 20-30 de milioane de euro. Şi vă asigur că de la o asemenea sumă pică mult. Nu cât pentru un Parlament întreg dar lucrurile se rotesc. Azi „cornul şi laptele”, mâine „stickul”, poimâine nişte „medicamente ieftine” şi tot aşa, să ajungă „mai bine pentru mai mulţi” cum vrea Geoană, sau „mai bine pentru toţi”, cum ar vrea Iliescu. De ce spun asta fără să-mi tremure degetele pe tastatură? Pentru că mi-e greu să cred că tătica şi mămica lu’ Nilă o să spună „îi votăm pă ăştia că i-or dat lu ăla micu un ţâmburuşc, dracu ştie la ce-i bun, numa-n cur să nu şi-l vâre că l-o încurca şi la stat şi la mărs”. Asta e părerea mea, şlefuită de rocile tranziţiei care mi-au zgâriat fesele şi coatele în ulimii 20 de ani. No gata, că mă turez şi mai las şi pentru alţii, eu trec la povestea următoare.

Închis la medicamente. Aşa zice, că marii distribuitori închid azi depozitele în semn de protest şi cu un uşor tropăit „a revoltă”. Cică piaţa din România le provoacă pierderi. Nu ştiu cum aş putea să le spun cu calm, respect şi decenţă HAI SICTIR! Cu această ocazie, ministrul Nicolaescu, unul dintre miniştrii faţă de care nu mă încearcă niciun strop de respect, capătă un pic de vânt din pupa acum că tot se apropie alegerile. Nu mă refer la cele locale, vin altele numaidecât. El, ministrul spune că nu e de acord cu distribuitorii de medicamente. Şi dacă vreţi să vă spun de ce nu mă gâtuie plânsul şi nu tremur de respect la adresa ministrului sănătăţii, vă dau un citat: ”ministerul nu vrea sa scumpeasca pretul medicamentelor, pentru ca este aparatorul drepturilor pacientilor si este obligat sa asigure accesul acestora la tratament”. Jură-te ! Întrebarea grea e următoarea : de sistemul sanitar românesc cine ne salvează ? Dacă te interesează, domnule ministru, cheia de la depozitul cu aspirina săracului n-au cum să ne-o ia, aşa că…

Aici găsesc un alt exemplu de imbecilitate românească în stare pură ascunsă după cuvântul « jurnalism ». Ziare.com publică adaptarea proprie (cu citate) după articolul unui domn care scrie pentru ziarul englez The Spectator. Si zice minunatul site românesc, ca şi cum ar cita : The Spectator : Românii, un popor înapoiat, isteric, confuz şi nereuşit. Te uiţi la titlu, te uiţi la primele rânduri ale materialului scris de englez şi îţi vine să spui « ‘tu-le muma lor azi şi mâine de retardaţi ». După care te bucuri că nu ai urlat asta din rărunchi, să te audă şi Pişti de la doi şi Aurica de la parter. Pentru că, pe măsură ce citeşti realizezi că articolul e îmbibat de autoironie, de îngrijorare firească dar nu exacerbată şi că e de fapt o descriere aproximativ corectă (lucru acceptabil pentru un străin, fie el şi jurnalist) a situaţiei geo-politice în care se lăfăie Europa. Sigur, un pic superficial, dar n-am de unde să ştiu că citatele prezentate de ziare.com sunt corecte, că doar a dat cu mucii-n fasole încă din titlu.

Faptul că ziare.com s-a făcut de kko nu mă împiedică să mai comentez o ştire apărută la ei. La Chişinău, un latron (hoţ, tâlhar, răufăcător, bandit, lotru) a intrat înarmat în sediul unei bănci, a pus mâna pe pradă prin mijloace specifice şi apoi a tulit-o călare pe … o bicicletă. Ţară de kk(t), jafuri de kk(t), dacă-mi permiteţi parafraza. Bănuiesc că nu a fost prins pentru că poliţiştii, mai săraci decât infractorii, ca în orice stat care se respectă, au fost nevoiţi să-l urmărească pe trotinete. Cine a încercat vreodată să « bage viteză » pe trotinetă ştie. Pe mâine.

Peste un milion de clienţi ai Electrica Transilvania Sud, mai exact din judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu au primit felicitări de Paşte din partea companiei de electricitate, în plicul cu factura. Şi, ca şi cum lucrul ăsta n-ar fi fost destulă dovadă de nesimţire (să-l feliciţi pe cel ce-l furi cu neruşinare, cum ar veni), felicitarea conţinea o poză cu ouă înroşite şi înstruţate. La mijloc de fotografie, fain frumos, una bucată ou cu stema Ungariei Mari. Asta i-a cam inflamat pe mulţi, inclusiv pe reprezentanţii partidelor (mai puţin UDMR, cum era de aşteptat). Eu unul nu m-aş duce cu isteria prea departe, nu cred că-i un complot al serviciilor secrete. Cred că pur şi simplu ungurul care pictează ouăle la firma care a realizat felicitările s-a gândit să le facă o bucurie mică iredentiştilor din Ardeal cu ocazia Paştelui ortodox. Ceea ce a şi făcut.

Dacă la britanicii cu mintea slabă ţine figura şi înghit tot ce emit cercetătorii britanici, s-ar putea să ţină şi la românii cu mintea slabă. O dudă recent preluată de presa românească se referă la mâncare. Conform „cercetătorilor”, mâncarea organică nu e mai sănătoasă decât porcăriile pe care le mâncăm zi de zi. Pe de o parte presa de la noi, de kkuă! cum e ea(în mare parte), umflă titlul (cercetătorii spun că nu-i mai HRĂNITOARE, de fapt) pentru a vinde ziarul. Pe de altă parte, „cercetătorii” induc publicul în eroare făcându-l să creadă că „bogat în calorii” e echivalent cu „sănătos”. Ei bine, faptul că un element e bogat în calorii nu-l face sănătos, după cum lipsa caloriilor nu e un indicator al calităţii unui aliment. Cele două caracteristici nu au legătură decât dacă adaugi în ecuaţie cantitatea şi asocierea elementului cu alte elemente (conservanţi, aditivi, coloranţi, alte elemente care luate singular nu prezintă riscuri pentru sănătate). Pe de altă parte, să spui că mâncarea îmbibată de conservanţi şi coloranţi despre care s-a dovedit că-s cancerigeni e bună sau MAI BUNĂ, mi se pare crimă cu premeditare. Propun să-i ia dracu’, cu cercetările lor cu tot.

Cea mai mare tâmpenie pe care am citit-o azi : Papa l-a convins pe George W Bush că războiul împotriva terorismului trebuie să respecte drepturile omului. Parcă-l văd pe Ratzinger cu bascul dat uşor pe ceafă certându-l pe Bush:
- Bă Gicule, fii atent, dacă întreabă cineva de la presă, io ţi-am spus să nu-i mai torturezi pe ăia prin tot felu’ de închisori secrete sau nesecrete. Şi eventual mai fereşte civilii prin Irak. Ce zici?
- Apoi domnule dragă, corect, aş putea să trag şi o băşină, că nu mă doare gura. Oricum, de când am văzut curcubeu’ ăla la Budapesta mă simt aşa, schimbat…

De final, o propunere: propun ca pe Mircea Geoană să-l cheme de ieri încoace Gerula. Că prea frumoşi, deştepţi şi de bună seamă, viteji între traci sunt dacii din PSD. Sună chiar prea bine: prostănacul Gerula.

Planeta maimuţelor există. Numele ei e Fotbal. Faptul că nişte imbecili opresc un tramvai şi-i iau la poceală pe călători (unii dintre ei… tot imbecili) în anul 2008 mi se pare (poate-s eu mai sensibil) un pic cam grav. Deja s-a mers cu tupeul şi cu nesimţirea un pic cam departe. De acord, nu fotbalul a născut toate dobitoacele astea însă fotbalul le hrăneşte, le creşte, le ţine pe lângă curtea lui şi le încurajează. Întâmplarea de acum două zile, cu fanii rapidişti care au snopit călătorii dintr-un tramvai pe motiv că între ei se aflau şi câţiva stelişti bucuroşi îmi întăreşte convingerea că fotbalul e un fenomen nociv, extrem de departe de ideea de sport. Dacă ar sta în puterea mea aş suspenda fotbalul pe termen nelimitat. Nu l-aş desfiinţa, nu-s chiar atât de radical. Dar faptul că un sport produce atâta suferinţă şi chiar moarte (cam ca fumatul, de exemplu) mă face să cred că ceva nu e în regulă, că buba e pe cale să se spargă şi că pacientul trebuie să intre în concediu medical înainte să ne umple pe toţi de puroi.

Zice la gazetă (electronică, în cazul ăsta) că domnu’ doctor, Sorin Oprescu adică, va candida ca independent pentru funcţia de primar general al capitalei. E dreptul lui să vrea mai bine şi mai mult, e dreptul lui să i se acrească de vanghelii şi hrebenciuci, e dreptul lui să afle „cum stă” în ochii lu’ popor. Nu discut opţiunea lui Sorin Oprescu. M-aş bucura însă să-l pot trage puţin de perciuni pe Mitrea care, neam de manivelă, nu se dezminte şi spune în direct la Antena 3 că Oprescu e cam prost dacă face treaba asta. Bine, Mitrea a spus „lipsit de inteligenţă”, ceea ce e cam acelaşi lucru. Pe undeva e normal ca hoţul să vadă proşti peste tot în jur, nu? în fine, urât. Mitrea, şef la galerie! Poate să-şi aleagă echipa singur, oricare ar fi ea, dudanul se va integra perfect. Mai mare huligan politic cred că-i doar Băsescu.

Am citit ieri un articol despre cum te învaţă netul să te sinucizi. L-a găsit şi Oana care m-a întrebat ce părere am. Păi, în primul rând sunt de părere că nu e bine să vă dau linkul, să nu vă vină idei. În al doilea rând cred că fiecare scapă de lumea asta cum poate şi că decât să faci mizerie sau să dai greş în mod lamentabil apoi să trebuiască să înduri ruşinea şi depresia pentru că „nici de atâta nu eşti în stare”, e mai bine să te documentezi, să ştii în ce te bagi. Poate cu ocazia asta te şi răzgândeşti, idiotule. Nu, ăsta nu-i un cuvânt bun, nu-i bine să-l foloseşti în preajma celor cu înclinaţii spre suicid. Bine, eu bat câmpii acum dar ştirea era de fapt despre faptul că numărul site-urilor care te îndeamnă să te sinucizi şi-ţi dau indicaţii despre cum să o faci e mult mai mare decât numărul site-urilor care te consiliază în caz de nevoie şi încearcă să te tragă spre partea pozitivă a Forţei. Asta poate pentru că Satana a învăţat să folosească www-ul mai repede decât înger-îngeraşul meu. Cred că se impune un training la nivel de heaven.

Că veni vorba de îngeri, îngeraşii ăştia cu sutană neagră, luptătorii ninja ai creştinătăţii pe gura de rai/piciorul de plai, adică preoţii, nu vor mai putea fi verificaţi de CNSAS. Să ne fie clar, cred că CNSAS-ul e un jeg inventat de urmaşii securităţii pentru a-i speria pe cei care mişcă în front, un instrument „de măsură şi control”. Dar ce s-a întâmplat ieri în comisia juridică a Camerei Deputaţilor, când PSD-ul ajutat de absenteismul celor de la PD-L şi PRM a decis că preoţii sunt în masă buni, frumoşi şi n-au mâncat usturoi (deci nu le pute gura) mi se pare că nu-i decât o altă chiftea electorală făcută cadou celor care „zic lucruri pe care lumea (!ulimea) le ascultă cu atenţie” după cum se exprima un distins domn pe care am uitat cum îl cheamă, oricum, un păcălici dintre ăştia de i-am pus să ne conducă dar cam dau cu noi prin şanţuri. Nu numai că nu vor să-i supere pe preoţi acum, în prag de campanie electorală ba chiar insistă să le facă o bucurie. Iar tu popor, paşte fericit, de restul ne ocupăm noi.

De final, o nelămurire mică-mică. Nu cât „nelămurirea” de furnică dar cam pe acolo. De fiecare dată când mă uit la Pro Tv mă întreb dacă stilistul lor l-a drogat pe Sârbu înainte de a semna contractul atât de tare încât acesta nu a mai văzut clauza aceea în care se spunea că „prezentatorii rubricii meteo şi Netty Sandu vor arăta ca dracu’ la fiecare apariţie pe ecran”. Bine, să fiu sincer, Magda de la meteo nu arată ca dracu’ în schimb arată destul de porno cu rochiţele acelea până la jumătatea coapsei şi cu ştrampii trei sferturi. Pe de altă parte, Busu cu fracurile cele noi nu mă convinge deloc, nu-mi vine să cred ce spune iar băiatul Victor cu bretelele lăsate peste cur şi lanţurile de la curea (cool adică) alungă din mintea mea şi ultima fărâmă de încredere în prognoza meteo. În horoscop nu cred oricum dar mi se pare nedrept faţă de Netty care slujeşte Pro-ul de atâţia ani să fie îmbrăcată ca o cerşetoare de fiecare dată când apare la televizor. Serios. Pe mâine.

Adriean Videanu scrie exact aşa cum îl cheamă. Şi, probabil, exact aşa cum gândeşte. Foarte sigur pe el şi pe partid, Adriean scrie pe un bileţel că “ Blaga v-a câştiga”. Şi dacă nu v-a câştiga? Dacă v-a câştiga Diaconescu? Cum î-l v-a convinge Adriean că bordurile din granit sunt net suprioare celor care sau pus deja şi că acestea a-r trebui înlocuite? Eh, în fine, oricine a-r câştiga, lui Adriean nui pasă, el v-a fi departe. Întrun loc numit concediu. A-ş scrie toată postarea de azi cu agramaticalisme din ăştia dar deja mie rău de la ochi. V-ă pup, ne vedem un pic mai jos.

Am găsit la tiribonflax o scurtă dar cuprinzătoare analogie în poze mişcătoare (pi video bre) între lumea pisicească de la ei şi lumea politicească de la noi. Cu un click hotărât pe linkul de mai sus veţi putea vedea în partea stângă a ecranului – dă-te bă din rază, şi tu, ăla care faci iepuraşi cu degetele, poate vrei să prinzi Paştele în cuptor- câteva clipuri despre PDL, PSD, PC, PNG, PRM şi UDMR (dacă am scăpat ceva?). Îmi pare că au fost potrivite cu măiestrie şi de aceea prefer ca în locul unei ştiri nasoale despre Hillary Clinton care spune că o vizită în România a convins-o că avortu-i bun (nu o privire în oglindă, după cum m-aş fi aşteptat), prefer să vă trimit la un pic de veselie pe blogul acesta.

Când văd cu câtă dedicaţie se aruncă bani pe diverse studii despre nimic, sau în cel mai bun caz pe studii care să demonstreze evidenţa, îmi vine să urlu (puţin) şi îmi spun că omenirea îşi merită soarta. Nu, nu e vorba despre cercetătorii britanici de data asta. Au şi americanii cercetătorii lor. Care, în urma unor cercetări laborioase au ajuns la concluzia că bărbaţii heterosexuali expuşi unor stimuli erotici iau decizii financiare hazardate. Dacă se poate, chiar pe cele care-i vor duce la faliment. Hai, serios? Nu ştiu cât a costat studiul ăsta dar precis n-a fost gratis. Ar fi putut să fie dacă lumea mă asculta când am spus că “ nu face vântul cu pomul ce face p1z3@ cu omul”, lucru pe care cercetătorii români de la ţară l-au stabilit cu sute de ani în urmă şi ni l-au împărtăşit moca, să nu cădem în aceleaşi capcane. Nu i-am luat în serios, dar acum că avem studiu ştiinţific pe tema asta…vom continua să o „furăm”. Pentru că deşi avem un creier destul de mare, în el nu-i destul spaţiu încât să aibă loc concomitent „1+1=2” şi ţâţele Nicoletei. Not enough running space on disk drive….

Pe multe siteuri, între care şi cel al Jurnalului Naţional, am văzut ştiri şi comentarii care se referă la criza mondială a alimentelor. Eu cred că nu-i nicio criză de felul ăsta dar că se lucrează de zor la crearea ei. ONU lansează o campanie media prin care vrea să convingă lumea că producerea combustibililor bio e un fel de crimă la adresa omenirii, că se termină mâncarea de pe Terra şi că o să ne cam ia dracu’. Sincer, cred că bătălia cea mare se dă în jurul resurselor energetice, că petrolul şi gazele sunt grija cea mai mare a greilor lumii şi că se folosesc de „pisica” alimentară pentru a-i speria pe cei care încă li se mai opun. Nu cred că voi apuca ziua în care oamenii vor spune „Destul!” pentru că oamenii sunt prea ocupaţi de bătătura lor, nu le pasă de ce se întâmplă în Africa (sau aiurea) iar cei care controlează maşina de război controlează şi maşina de presă prin intermediul căreia comunică în permanenţă faptul că „uite ce primejdie-i acolo, dar aici…dacă faci cum spunem noi, va fi bine”. Mie mi-e greu să cred că situaţia-i scăpată de sub control şi că planeta zburdă prin univers fără frâne. Şi mi-e greu să cred că Dumnezeu stă la butoane şi declanşează crize, crizele sunt orchestrate de partea întunecată a Forţei ( nu-s nebun, e o figură de stil) iar miza e mai mică decât ne-am putea închipui. Adică nu cred că e vorba despre sufletele noastre ci despre banii noştri. Oricum, Armageddon-ul pare o idee din ce în ce mai bună.

Încă un lucru: de câteva ore trafic.ro îmi arată că în ultimele 24 de ore am avut 0 vizitatori. Cu ideea că numără întotdeauna mai puţin decât numără contorul meu (care nu mă minte, fiind al meu) m-am obişnuit. Încerc să mă obişnuiesc şi cu ideea că nu mă vizitează nimeni de 24 de ore încoace. Poate chiar mai multe, că ştiţi cum e cu timpul ăsta, se tot duce…
UPDATE: a înviat trafic.ro! Epur si muove…

Mă trezesc mai ieri cu unul dintre articolele mele postate în proporţie de 30% pe un fel de site, www.blogoree.ro. Cu link, frumos, cu tot ce trebuie pentru ca o persoană care dă peste articol pe site să poată ajunge pe www-ul meu în cazul în care vrea mai mult. Încă nu ştiu dacă să le trimit un mail de mulţumire pentru că mi-au „promovat”(aşa scrie sub articol pe site) materialul sau să le trimit un mail cu înjurături pentru că au publicat conţinut de pe site-ul meu pe site-ul lor fără să mă întrebe. Să nu mă înţelegeţi greşit (pentru asta ar trebui să mă exprim eu cât mai bine dar e Luni şi cafeaua încă-i puţină în mine, Forţa … la fel), dacă un confrate blogger găseşte interesant un articol de pe www-ul meu, îl comentează, mă citează şi „dă mai departe”, mă simt mai mult decât măgulit şi-i sunt recunoscător. Însă în momentul în care un site „suge” de pe zeci, sute de bloguri sub pretextul „promovării” articolelor, fără să-i întrebe pe autori dacă doresc să fie promovaţi…nu ştiu, nu mă pricep dar îmi pare că treaba pute niţel. Ce fain ar fi să stăm cu toţii acasă şi să compilăm www-uri, nu? Bine, ar apărea şi dezavantajul că în scurtă vreme nu prea am mai avea ce să compilăm. Adică, o fi internetul aşa, cam fără sfârşit dar dacă nu mai pune nimeni noutăţi „pe ţeavă”, probabil în scurtă vreme ne-am cam plictisi să ne citim unii altora aceleaşi texte în fiecare dimineaţă, ca-n „Ziua cârtiţei”. Cred că de azi o să trec şi eu undeva pe prima pagină povestea aceea cu „există o lege, promit s-o folosesc în caz de nevoie”. Nu sunt eu cel mai inspirat şi mai inteligent dintre bloggeri dar dacă vrea cineva să dispună de munca mea, timpul meu, textele mele pentru a aduna hit-uri, trebuie să mă plătească. Sau măcar să îmi ceară textele. Banii nu-s totul dar bunul simţ mă impresionează destul de tare. Acum că le-am întors favoarea şi i-am promovat şi eu puţin, să vedem nişte ştiri:

Transportatorii rutieri protestează. Împotriva rovignetei. Împotriva legilor destul de proaste. Împotriva zecilor de taxe pe care trebuie să le plătească pentru a-şi putea desfăşura activitatea. Deşi cred că protestul lor are temeiuri serioase, nu pot fi de partea lor, nu reuşesc să mă pun în pielea şoferului de TIR (iar în pielea proprietarului de camioane cu atât mai puţin) care atentează la viaţa mea de fiecare dată ( nu exagerez) când ies pe un drum naţional. Pur şi simplu, soarta indolenţilor dumnezei ai şoselelor nu mă impresionează nici măcar cât cea a poliţiştilor ieşiţi şi ei la protestele de primăvară. Îmi pare rău. De fapt, nu îmi pare rău, aş vrea să-mi pară, poate m-aş simţi mai uman (faţă de tirişti). Nu-i chip. Sunt obraznici, neatenţi, nepăsători, nesimţiţi. Patronii lor la fel, cel puţin atunci când încarcă maşinile mult peste normă şi-i biciuiesc pe şoferi ca pe sclavi, când păcălesc statul la fiecare ocazie care li se oferă şi când aşteaptă favoruri din partea aceluiaşi stat. Iar eu nu mai sunt de multă vreme cel care întoarce şi celălalt obraz.

Dalai Lama, liderul spiritual al tibetanilor se gândeşte să-şi dea demisia. Nicio problemă. Dar acum stau ca tâmpitul întrebându-mă cum poţi să-ţi dai demisia din funcţia de lider spiritual. Că, vorba aceea, din funcţiile cereşti nu te poţi retrage, poţi fi doar retras, ca din serviciile secrete. Poate împing eu comparaţia prea departe, dar mi-l imaginez pe sfântul Petru bătând la uşa lui Dumnezeu.
- Da, intră Petre.
- De unde ai ştiut că-s eu Doamne?
- E meseria mea să le ştiu pe toate, nu?
- Atunci precis ştii de ce am venit?
- Da, lasă cheile pe masă, predă norişorul la autobază şi treci pe la contabilitate, personal şi bibliotecă cu fişa asta. Te întorci cu ştampile de peste tot şi cu propunere pentru înlocuitor.
- Doamne, eu mă gândesc la Dalai Lama, are experienţă în statul pe la porţi, pare destul de liniştit şi nici de răbdare nu cred că duce lipsă. E destul de „zen”, parcă aşa se spune acum. În plus tocmai e pe cale să-şi dea demisia de la vechiul loc de muncă.

Voi încheia cu o ştire blondă. Marilyn a noastră, adică Udrea lui, dă cu bărbăţia lui Tăriceanu de asfalt, să nu zic „de bordură”. Doamna spune că primul ministru e “penibil si jenant si ca om politic si ca barbat”. Hmmm! Ca om politic…vedem şi noi că e jenant. E sub „jenant” chiar. Mai prost prim ministru decât Tăriceanu nu cred că am avut din 1989 încoace. Poate Radu Vasile dar perioada aceea a fost imbecilă din toate punctele de vedere aşa că are scuza omogenităţii (există cuvântul ăsta sau am fost iar mai deştept decât ar fi trebuit? Uff, dexonline, căutare, există!). Ma
i puţin evidentă e prestaţia masculină slabă a primului ministru, dar poate doamna Udrea ştie mai bine cât e de jenant Tări „ca bărbat”. Aş putea să deduc de aici că “madama” s-a confruntat într-un moment al vieţii sale cu Moliceanu şi de aici concluzia ei. Sau poate o fi vrut să spună că atacurile primului ministru la adresa sa nu fac cinste unui bărbat? Poate, dar cel puţin pentru mine, în politică toate curvele au acelaşi sex aşa că nu-s impresionat de suspinele blondei domniţe. Pe mâine.

Nu e prima leapşă la care particip dar e prima pe care o găzduieşte blogul meu. Şi e prima pe care o dau mai departe. La celelalte am trişat, am răspuns pe blogul „lansatorului” şi atât. De data asta e altceva. Leapşa implică şi casa în care locuiesc, un loc despre care am mai scris. De exemplu:

“S-a întâmplat pe neaşteptate. Eu mă bărbieream liniştit (mă rog, şi ăsta e un fel de a spune, detest bărbieritul şi nici cu barba nu mă înţeleg prea bine, groaznică viaţă), Raluca aştepta ştirile în faţa televizorului când, deodată …începe un cântec cu Celine Dion, realitatea pune frână şi toate se mişcă cu încetinitorul, Raluca mă strigă, eu îmi crestez repede un semn cu lama pe obraz să nu uit unde am rămas cu bărbieritul, mă reped în dormitor (tot cu incetinitorul) si văd sinistrul. Dobitocul de căpitan s-o fi îmbătat iar, precis ne-am ciocnit cu casa de un iceberg de ţâşneşte apa în halul ăsta. Si pe ce mare murdară navigăm!!! Apa incepe să băltească pe covor, se strecoară pe sub el, pe sub pat, pe sub dulap, stropi mari au căzut pe biletul la 6/49 care stătea pe masă liniştit (Doamne dă să nu fi caştigat, aş muri de inima rea să iau potul si să nu pot demonstra asta), hainele ni s-au umplut de apa fierbinte si plina de oxid de fier (sănătate curată), încercăm să închidem robineţii dar garniturile monatate cândva între cele două războiae mondiale s-au dizolvat şi robineţii nu se mai închid. Aduceţi oale, găleţi, lighene, unde e mopul? Cum o să meargă jegul ăsta de pe pereţi? La cine mergem in vizita până se uscă podelele?
Doua ore mai tarziu aveam un covor curat (spălat în cadă), lenjeria de pat curată şi ea, peretele curăţat aproximativ, un bilet la 6/49 distrus(noroc ca n-au iesit numerele noastre), ceva mai puţini nervi si două cepuri din lemn înfipte în caloriferul din fontă. Plus speranţa că proprietarul va face ceva in privinţa asta mult mai prompt decât a facut în privinţa scurgerii de la bucătărie înfundate pe care a desfundat-o până la urmî Doamne – Doamne în enorma Lui milă. Oricum, mă îndoiesc că Doamne – Doamne îşi va trimite arhanghelii să schimbe caloriferul şi oricum, cred că e destul de ocupat să împiedice acoperişul casei să ne cadă în cap .”

Ar mai fi şi altele dar nu vreau să răscolesc amintirile, mai bine mă ţin de leapşa primită de la Copolovici şi care se duce la Celcedăcumuku, Kmi şi Tom Beron.
Zice leapşa că trebuie să postezi o poză cu ce vezi pe geam când te trezeşti dimineaţa. Ei bine, din cauza barbarilor cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani care (cică) vin la şcoală în spatele casei în care locuim şi a căror distracţie preferată e lansarea proiectilelor (pietre, asfalt, bulgări de pământ, copii mai mici) în geam sau peste casă, eu văd pe geam gratii. Si o plasă de sârmă. Din fericire fereastra e prea sus pentru ca micii monştri să poată ajunge la ea că poate m-aş trezi şi pe you tube, filmat prin geam ca Andreea Marin. În fine, vă prezint ( ta naaaaa !!!!!!!!) imaginea, decupată parcă dintr-un film de Mungiu. Şi undeva pe lângă ea (să văd cum reuşesc să amplasez poza în pagină), recompensa, adică ce se vede în curte, copacul verde-verde sub care mai filtrez câte o bere cu vecinii, o cafea cu vecinele şi în apropierea căruia se petrec grătarele. Da, cam astea ar fi pe scurt motivele pentru care încă suntem aici, după gratii. Şi mai sunt (locul e în centrul oraşului, în spatele Primăriei, chiria e doar 65 de euro, comparativ cu 300 cât e un apartament în curtea noastră). Pe mâine

Din cauza unor lucruri teribile care se petrec în curtea mea (care nu-i a mea ci e o curte comună), lucruri care implică o armată de meşteri, mult praf şi muuultă, muuultă lene românească autentică (adică din 4 meşteri activi doi vorbesc la telefon, poate chiar între ei, doar aşa, de dragul de a nu meşteri), azi nu am internet acasă. Aseară am avut cam 10 minute şi nici în privinţa şanselor de îmbunătăţire a situaţiei în cursul zilei de azi nu sunt prea optimist. Partea bună e că voi termina lucrurile pe care trebuie să le termin (cam 300 de pagini dintr-o carte cu reţete, corectura traducerii, nu altceva dar…oricum, e un pic de lucru având în vedere faptul că traducerea a fost făcută din engleză în română de un ungur). Partea proastă e că nu voi putea cerceta, citi, comenta ce scriu oamenii pe care-i vizitez zilnic. Partea şi mai proastă (pentru mine) e că nu pot să vă povestesc ce vroiam şi că nu pot răspunde azi la leapşa primită de la Copolovici. Sper totuşi să reuşesc mâine, să curgă netul fără vârtejuri şi să mă pot bucura de întâlnirea cu voi. Vă mulţumesc pentru că aţi trecut şi azi pe aici, vă doresc un sfârşit de săptămână memorabil (de partea pozitivă a Forţei, dacă se poate) şi nu pot decât să sper (în imensa-mi vanitate) că v-ar fi plăcut să citiţi mai mult decât aceste gânduri seci, scrise în grabă, cu o mână pe pistol şi una pe mistrie. Mă înclin discret (să nu se prindă inamicul că pot să fac şi reverenţe) şi vă salut cu prietenie.

UPDATE: Ora 15.20, ploaia a învins, meşterii s-au retras, net-ul ESTE. Între timp m-am apucat să construiesc un sos bolognez, o să mai dureze cel puţin două ore. De leapşa lui Copolovici mă ocup mâine. Acum mă duc să-mi văd de oale şi mâncare, că mi se întoarce Raluca ruptă de foame de pe plantaţia cu ştiri şi mă mănâncă pe mine. Ceea ce, dacă stau să mă gândesc puţin, n-ar fi chiar atât de rau. Ba din contră. Nu intru în detalii. Pe mâine.

Înainte de orice, ca să vedeţi că nu mă ascund după modestie când nu-i cazul, recunosc deschis că aseară am fost citat şi publicat de chinezu pe blogul lui, ceea ce nu-i mic lucru. Măcar pentru mine. Buun, acum că v-am servit pişcotul lângă cafea, propun să trec la lucruri mai serioase. Ieri am intrat într-un hypermarket. Pentru că aveam de făcut o vizită de piaţă dar şi pentru că aveam de cumpărat nişte lucruri de uz intern. Cum ar fi: „carne, lapte, brânză, ouă”. Credeam (înainte să intru) că hypermarketul e o reţetă de succes, un loc în care musai te loveşti de alţi oameni care fac vizite de piaţă sau cumpărături. M-am înşelat. În PIC-ul din Oradea, ieri la ora 16 nu era mai nimeni în afară de personalul magazinului, câţiva angajaţi ai producătorilor care-şi făceau de lucru pe lângă rafturi şi un promoter, un băiat de un metru şi un zâmbet pe care lipsa banilor (cred) sau o dramă pesonală imposibil de citit din prima dar vizibilă pe cei câţiva centimeri pătraţi de faţă expuşi luminii, l-au determinat să-şi tragă pe cap un costum croit sub forma unei periuţe de dinţi, înalt de doi metri şi un pic. Avea chiar şi suprafaţă pentru curăţarea limbii dar acest artificiu (inutil, l-am încercat, limba mea a rămas la fel de spurcată, zice lumea) nu părea să afecteze în bine viaţa „periuţului”. Primul meu gând a fost să-i spun că dacă nu zâmbeşte puţin, locul lui în paharul de lângă oglindă va fi luat cât de curând de alt „periuţ”, poate chiar de unul de ultimă generaţie, cu baterii şi perie circulară, cu celulă fotoelectrică pentru încărcarea bateriilor de la soare, cu capete diferite pentru fiecare zonă a gurii şi cu aplicaţii şi în alte domenii, posibile datorită funcţiei „vibrare” cu care a fost prevăzut de constructor. După care m-am oprit. Mi-am spus că n-are el nicio vină pentru că departamentul de marketing al producătorului e populat cu imbecili care cred că un om deghizat în periuţă de dinţi şi aruncat într-un hypermarket poate fi vesel. Sau că o periuţă de dinţi vorbitoare m-ar putea convinge să mă spăl pe dinţi mai des decât media pe ţară (staţi liniştiţi, chiar mă spăl mai des decât media pe ţară) ba să şi cumpăr o periuţă de dinţi mov cu suprafaţă pentru curăţarea limbii. Eu aş vedea „periuţul” la treabă în grădiniţe nu în hypermarket. Sau la petrecerile de zi de naştere ale copiilor până în cinci ani, în locul idiotului de Ronald Mc Donald. Clar, aş prefera ca urmaşii mei să fie convertiţi de mici la igienă orală decât să fie convertiţi la obezitate. Marketingul nu poate fi pus în slujba clientului ci doar în slujba celui care are ceva de vânzare, nu-i aşa? Dar, ce ştiu eu despre marketing? Hai să vedem ştirile.

Pacientul lui Ciomu e în pragul divorţului. Cel puţin aşa scrie prin ziare. Şi zice pe la televizor. Înţeleg că „diferenţele de păreri din cadrul cuplului sunt ireconciliabile”, vorba avocaţilor. Nu înţeleg însă formularea celui care a redactat ştirea pentru Observatorul de ieri al Antena1. Care spune că „ fostul pacient al doctorului Ciomu a suferit deja trei operaţii. În zadar, doctorul Ciomu nu l-a ajutat deloc în ultimii ani”. Nu am reuşit să văd legătura logică între cele două propoziţii. Dacă spunea „în zadar, cana nu se mai lipeşte” sau „în zadar, matelotul nu va mai vedea ecluza” sau „în zadar, ratonul nu va mai merge la veveriţă” (vorba unor reclame pe care le-am auzit pe blogul lui Vlad Petreanu), poate că înţelegeam legătura dinte p¤7@ şi ştampila Prefecturii. În plus, mă enervează teribil felul în care băiatul ăla citeşte ştirile, felul în care dublează şi întinde vocalele de la sfârşitul cuvintelor. Dar, de bună seamă, celor care decid cine e voice-over la ştirile Antena 1 le place. Şi cine-s eu să mă…să nu respect gusturile oamenilor?

Maşinile viitorului vor circula cu zahăr. Înainte de a vă întreba (cum am făcut eu) dacă vor circula şi cu miere sau aspartam, dacă asta va afecta cantitatea de zahăr din dulceţuri şi cafea, înainte de a sări să spuneţi că mai e mult până atunci, că motoarele de azi încă mai tremură la auzul ştirilor despre zahăr în carburator (se difuzează la ştirile de la ora cinci pe televiziunile pentru automobile), vă spun eu că ştirea şi titlul nu-s acelaşi lucru, ba chiar au foarte puţine lucruri în comun. dacă titlul spune că maşinile vor merge cu zahăr, ştirea spune că maşinile vor merge cu hidrogen produs din plante de zahăr (care or fi fiind şi alea). Ceea ce sună mai puţin SF dar mult mai corect. E drept, dacă ar fi pomenit de hidrogen în titlu, dracu’ ar mai fi citit ştirea, gândul meu nu ar mai fi trecut pe la toate cele de mai sus.”.

O femeie din USA susţine că de când are o inimă nouă, transplantată de la un bărbat, a căpătat şi apucături bărbăteşti. Şi că de la transplant încoace consumă multă bere şi merge des la KFC. Dacă mă întrebaţi pe mine, astea nu-s apucături bărbăteşti ci apucături idioate. KFC după un transplant de inimă? Înseamnă că nu a învăţat nimic din viaţa asta. Sincer, nu mă deranjează ideea de a deveni donator de organe, ba chiar le-am explicat apropiaţilor mei că m-aş bucura să se găsească în mine ceva destul de bun încât să poată fi refolosit. În schimb cred că m-ar deranja teribil să salvez viaţa unui dobitoc care să folosească ficatul lui cel nou (bunul şi vechiul meu ficat, of!) pentru a filtra multă multă bere sau multă multă votcă. Ori să-şi folosească inima cea nouă ( “fosta” mea inimă antre
nată de kilometrii alergaţi zilnic) pentru a susţine efortul deplasării până la KFC. Bine, dacă şi-ar folosi corneea cea nouă pentru a se uita la gagici goale, hai…treacă de la mine.

Am evitat intenţionat puzderia de ştiri despre Vanghelie, Tări, Băse, criza financiară mondială şi scumpirile ce se arată la orizont. Pentru că e vineri, pentru că săptămâna asta n-a fost una uşoară pentru nimeni din câte am văzut pe net şi pentru că sunt sigur că voi avea multe alte ştiri proaste de arătat cu degetul şi săptămâna viitoare. Asta înseamnă că-s optimist sau că-s pesimist?