Mă doare la operaţie

Nu-mi iese din cap ştirea cu copilul operat de apendicită fără să fie nevoie. Asta în România, mai exact într-un spital din Bucureşti. Capitala ţării în care an de an, sute de tineri din Africa, India, Pakistan, Orientul mijlociu vin să înveţe cum să fie medici. Cu speranţa că toţi aceşti tineri se vor ghida în viaţă după dictonul „Fă ce zice popa, nu ce face el”- spre binele populaţiilor în rândul cărora vor profesa- nu voi insista asupra ştirii. Totuşi, mă rog la Dumnezeu să nu fiu nevoit să ajung la operaţie în ţara asta. Îmi închipui cu groază următorul dialog pe care l-aş putea purta cu asistenta imediat după ce-mi revin din anestezia generală:
Ea- Doamnă, operaţia a fost un succes..
Eu- Doamnă, eu nu sunt doamnă, eu sunt un domn..
Ea- Punem pariu?
Eu- AAAaaaaAAAAaaaaAAAAaaaAAAA!!!!!

Din categoria „aterizare ratată, formulare idioată”, am găsit la Realitatea.net un giuvaer lingvistico-logic pe care dacă-l iau în serios mă scap cu un WTF! de toată frumuseţea şi o să se uite colegii de birou la mine ca la un dement. Zice acolo că „capsula (scuzaţi) Soyuz a aterizat la 420 de kilometri în afara pistei de la cosmodromul Baikonur în Kazakstan”. O să pretind că n-am remarcat topica şchioapă dar asta cu „a aterizat la 420 km în afara pistei” mă dă pe spate. Înţelegeam „la 40 de cm în afara pistei”, „la 50 de metri”, hai, ai zice că-i o eroare acceptabilă şi exprimabilă în maniera asta. La 420 de kilometri… mi se pare un pic cam mult pentru a spune că nu a nimerit pista. Mă rog, formularea merge dacă vrei să fii haios (nu am sesizat nici măcar întenţia de haioşenie la Realitatea, niciodată, cu excepţia tălâmbului care citeşte ziarele şi vrea să se facă Mircea Badea) sau dacă te cheamă Bruce Willis şi eşti haios mereu, şi când nu vrei. Nu cred că e cazul de data asta…

-Ce vrei te faci tu când o să fii mare?
-Eu când o să cresc mare vreau să mă fac mică.
Evident, ăsta-i un alt dialog închipuit, purtat de Elena Băsescu şi modelul său de succesuri, cel mai mare om mic, Emil Boc. Care este stimat şi iubit. Şi pe deasupra, e mult mai rapid decât tinerii din PD-L. De bună seamă trebuie să fie aşa, doar el „editează perfect câteva fraze” pe când ăştia micii abia gânguresc câteva „succesuri” şi trei poze în Maxim. Nu mă întind la vorbă, vă spun doar atât: eu îi suspectez pe ăştia de la PD-L că la şedinţele alea ale lor şi la congresuri (parcă aşa era, nu?) organizează şi câte un spelling contest, aşa, de dragul întrecerii.

Dezbatere în Parlament pe tema memory stick-urilor. Am tratat subiectul, nu revin cu consideraţii pe marginea lui. Reţin însă finalul pledoariei unui distins parlamentar pe care nu-l cunosc dar pe care-l suspectez că e de la UDMR . Dacă nu e, poate doar a încercat să fie diplomat în exprimare evitând să-i spună pârdalnicei ruşini pe nume. Zice dînsul că „dacă nu ai un laptop sau un computer acasă, degeaba ai stixu’ la tine că stai şi te uiţi la ea”. Desigur. Pe mâine.