Din goana calului de lemn..

Din cauza unor lucruri teribile care se petrec în curtea mea (care nu-i a mea ci e o curte comună), lucruri care implică o armată de meşteri, mult praf şi muuultă, muuultă lene românească autentică (adică din 4 meşteri activi doi vorbesc la telefon, poate chiar între ei, doar aşa, de dragul de a nu meşteri), azi nu am internet acasă. Aseară am avut cam 10 minute şi nici în privinţa şanselor de îmbunătăţire a situaţiei în cursul zilei de azi nu sunt prea optimist. Partea bună e că voi termina lucrurile pe care trebuie să le termin (cam 300 de pagini dintr-o carte cu reţete, corectura traducerii, nu altceva dar…oricum, e un pic de lucru având în vedere faptul că traducerea a fost făcută din engleză în română de un ungur). Partea proastă e că nu voi putea cerceta, citi, comenta ce scriu oamenii pe care-i vizitez zilnic. Partea şi mai proastă (pentru mine) e că nu pot să vă povestesc ce vroiam şi că nu pot răspunde azi la leapşa primită de la Copolovici. Sper totuşi să reuşesc mâine, să curgă netul fără vârtejuri şi să mă pot bucura de întâlnirea cu voi. Vă mulţumesc pentru că aţi trecut şi azi pe aici, vă doresc un sfârşit de săptămână memorabil (de partea pozitivă a Forţei, dacă se poate) şi nu pot decât să sper (în imensa-mi vanitate) că v-ar fi plăcut să citiţi mai mult decât aceste gânduri seci, scrise în grabă, cu o mână pe pistol şi una pe mistrie. Mă înclin discret (să nu se prindă inamicul că pot să fac şi reverenţe) şi vă salut cu prietenie.

UPDATE: Ora 15.20, ploaia a învins, meşterii s-au retras, net-ul ESTE. Între timp m-am apucat să construiesc un sos bolognez, o să mai dureze cel puţin două ore. De leapşa lui Copolovici mă ocup mâine. Acum mă duc să-mi văd de oale şi mâncare, că mi se întoarce Raluca ruptă de foame de pe plantaţia cu ştiri şi mă mănâncă pe mine. Ceea ce, dacă stau să mă gândesc puţin, n-ar fi chiar atât de rau. Ba din contră. Nu intru în detalii. Pe mâine.