Blogoree. Punct. Ro.

Mă trezesc mai ieri cu unul dintre articolele mele postate în proporţie de 30% pe un fel de site, www.blogoree.ro. Cu link, frumos, cu tot ce trebuie pentru ca o persoană care dă peste articol pe site să poată ajunge pe www-ul meu în cazul în care vrea mai mult. Încă nu ştiu dacă să le trimit un mail de mulţumire pentru că mi-au „promovat”(aşa scrie sub articol pe site) materialul sau să le trimit un mail cu înjurături pentru că au publicat conţinut de pe site-ul meu pe site-ul lor fără să mă întrebe. Să nu mă înţelegeţi greşit (pentru asta ar trebui să mă exprim eu cât mai bine dar e Luni şi cafeaua încă-i puţină în mine, Forţa … la fel), dacă un confrate blogger găseşte interesant un articol de pe www-ul meu, îl comentează, mă citează şi „dă mai departe”, mă simt mai mult decât măgulit şi-i sunt recunoscător. Însă în momentul în care un site „suge” de pe zeci, sute de bloguri sub pretextul „promovării” articolelor, fără să-i întrebe pe autori dacă doresc să fie promovaţi…nu ştiu, nu mă pricep dar îmi pare că treaba pute niţel. Ce fain ar fi să stăm cu toţii acasă şi să compilăm www-uri, nu? Bine, ar apărea şi dezavantajul că în scurtă vreme nu prea am mai avea ce să compilăm. Adică, o fi internetul aşa, cam fără sfârşit dar dacă nu mai pune nimeni noutăţi „pe ţeavă”, probabil în scurtă vreme ne-am cam plictisi să ne citim unii altora aceleaşi texte în fiecare dimineaţă, ca-n „Ziua cârtiţei”. Cred că de azi o să trec şi eu undeva pe prima pagină povestea aceea cu „există o lege, promit s-o folosesc în caz de nevoie”. Nu sunt eu cel mai inspirat şi mai inteligent dintre bloggeri dar dacă vrea cineva să dispună de munca mea, timpul meu, textele mele pentru a aduna hit-uri, trebuie să mă plătească. Sau măcar să îmi ceară textele. Banii nu-s totul dar bunul simţ mă impresionează destul de tare. Acum că le-am întors favoarea şi i-am promovat şi eu puţin, să vedem nişte ştiri:

Transportatorii rutieri protestează. Împotriva rovignetei. Împotriva legilor destul de proaste. Împotriva zecilor de taxe pe care trebuie să le plătească pentru a-şi putea desfăşura activitatea. Deşi cred că protestul lor are temeiuri serioase, nu pot fi de partea lor, nu reuşesc să mă pun în pielea şoferului de TIR (iar în pielea proprietarului de camioane cu atât mai puţin) care atentează la viaţa mea de fiecare dată ( nu exagerez) când ies pe un drum naţional. Pur şi simplu, soarta indolenţilor dumnezei ai şoselelor nu mă impresionează nici măcar cât cea a poliţiştilor ieşiţi şi ei la protestele de primăvară. Îmi pare rău. De fapt, nu îmi pare rău, aş vrea să-mi pară, poate m-aş simţi mai uman (faţă de tirişti). Nu-i chip. Sunt obraznici, neatenţi, nepăsători, nesimţiţi. Patronii lor la fel, cel puţin atunci când încarcă maşinile mult peste normă şi-i biciuiesc pe şoferi ca pe sclavi, când păcălesc statul la fiecare ocazie care li se oferă şi când aşteaptă favoruri din partea aceluiaşi stat. Iar eu nu mai sunt de multă vreme cel care întoarce şi celălalt obraz.

Dalai Lama, liderul spiritual al tibetanilor se gândeşte să-şi dea demisia. Nicio problemă. Dar acum stau ca tâmpitul întrebându-mă cum poţi să-ţi dai demisia din funcţia de lider spiritual. Că, vorba aceea, din funcţiile cereşti nu te poţi retrage, poţi fi doar retras, ca din serviciile secrete. Poate împing eu comparaţia prea departe, dar mi-l imaginez pe sfântul Petru bătând la uşa lui Dumnezeu.
- Da, intră Petre.
- De unde ai ştiut că-s eu Doamne?
- E meseria mea să le ştiu pe toate, nu?
- Atunci precis ştii de ce am venit?
- Da, lasă cheile pe masă, predă norişorul la autobază şi treci pe la contabilitate, personal şi bibliotecă cu fişa asta. Te întorci cu ştampile de peste tot şi cu propunere pentru înlocuitor.
- Doamne, eu mă gândesc la Dalai Lama, are experienţă în statul pe la porţi, pare destul de liniştit şi nici de răbdare nu cred că duce lipsă. E destul de „zen”, parcă aşa se spune acum. În plus tocmai e pe cale să-şi dea demisia de la vechiul loc de muncă.

Voi încheia cu o ştire blondă. Marilyn a noastră, adică Udrea lui, dă cu bărbăţia lui Tăriceanu de asfalt, să nu zic „de bordură”. Doamna spune că primul ministru e “penibil si jenant si ca om politic si ca barbat”. Hmmm! Ca om politic…vedem şi noi că e jenant. E sub „jenant” chiar. Mai prost prim ministru decât Tăriceanu nu cred că am avut din 1989 încoace. Poate Radu Vasile dar perioada aceea a fost imbecilă din toate punctele de vedere aşa că are scuza omogenităţii (există cuvântul ăsta sau am fost iar mai deştept decât ar fi trebuit? Uff, dexonline, căutare, există!). Ma
i puţin evidentă e prestaţia masculină slabă a primului ministru, dar poate doamna Udrea ştie mai bine cât e de jenant Tări „ca bărbat”. Aş putea să deduc de aici că “madama” s-a confruntat într-un moment al vieţii sale cu Moliceanu şi de aici concluzia ei. Sau poate o fi vrut să spună că atacurile primului ministru la adresa sa nu fac cinste unui bărbat? Poate, dar cel puţin pentru mine, în politică toate curvele au acelaşi sex aşa că nu-s impresionat de suspinele blondei domniţe. Pe mâine.