Vreau Poliţia Animalelor!

Vreau Poliţia animalelor din mai multe motive. Unul e legat de cruzimea cu care unii oameni tratează animalele. Un altul e legat de dispariţia Biluţei, câinele părinţilor mei. Poliţia oamenilor nu se ocupă nici de oameni, darămite de animale, şi de aceea cred că o brigadă de Ace Ventura ar fi cât se poate de potrivită. Un al treilea motiv pentru care se impune înfiinţarea Poliţiei Animalelor e acela că trebuie să se ocupe cineva şi de preşedinţii care porcesc jurnaliştii pentru simplul motiv că au avut tupeul să-şi facă meseria. Nu vreau să dezvolt ideea, a făcut-o Victor Ciutacu pe blogul său şi fiind direct atins de copita prezidenţială, a făcut-o mai bine decât mi-ar ieşi mie. Poate treceţi pe acolo.

Azi e ziua maghiarilor de pretutindeni. Probabil o seamă de extremişti români şi unguri vor sări de cur în sus, că aşa şi că pe dincolo. Să-i ia naiba, indiferent de naţie. Locuiesc de ceva vreme în Oradea, oraş frumos, uşor cosmopolit. Italienii, ungurii, nemţii şi austriecii vin şi stau aici încă din vremea lui Mihai Viteazul sau chiar mai devreme. Fiecare are dreptul să-şi sărbătorească originile, ţara mamă şi eroii neamului (chiar dacă pentu noi unii dintre aceştia pot fi antieroi) atâta vreme cât lucrul acesta nu iscă răzmeriţe. Şi în plus, m-aş simţi extrem de mândru de românismul meu dacă românii din lumea întreagă ar face pe 1 Decembrie ce fac ungurii pe 15 Martie. Dar românii nu o fac. Ei sunt sătui de ţara lor. Mai exact, de orânduire şi de batjocura cu care statul român îşi tratează supuşii de pretutindeni (să ne amintim de consulate şi ambasade cu telefonul ridicat din furcă şi, eventual, de faptul că acum doi ani de 1 Decembrie, Primăria Oradea nu a catadicsit să arboreze nici măcar UN drapel tricolor). Această lehamite se proiectează din nefericire asupra ţarii şi asupra românismului. În concluzie, le urez ungurilor din lumea întreagă multă sănătate iar românilor le urez să-şi deschidă ochii şi să vadă bârna din ei. Azi voi construi un gulaş (gulyas), dacă tot veni vorba. Şi poate mă enervez şi beau o palinka cu prietenul meu Luca. E italian, dar şi ei au alb, roşu şi verde-n steag. O să bem pentru unguri. Sau poate doar pentru a ne pili.

Prietenii de la Jurnalul Bihorean au organizat aseara un concurs de karaoke pentru jurnalişti. Până la ora asta (aprox.11 dimineata) nu s-au trezit încă să pună imaginile şi impresiile pe site, semn că au petrecut mult după ce am plecat de la locul faptei, anume clubul prietenului meu Andras Dutka, Blue Monday. Nu, nu am cântat, de fapt nici nu sunt ziarist, ba mai mult, în repetate rânduri presa locală orădeană (şi cea din Baia Mare, e o boală cred) m-a tratat cu o uşoară superioritate. Mi-am însoţit doar iubita, ştiristă la Antena1 şi corespondent al Antena3 (da, trustul lui Felix, hă hă hă). Aşa am crezut de fapt, că o însoţesc şi o susţin în greaua încercare prilejuită de acest concurs de interpretare(s-a dovedit ulterior că iarna nu-i ca vara). Grea pentru ceilalţi, ea a făcut canto şi le-a tras un „I will always love you” încât am crezut că-i despre mine, şi Doamne tare m-am mândrit şi înmuiat. Poate mai târziu veţi găsi poze de la eveniment undeva, aici, după ce se scutură prietenii de mahmureală. Fata frumoasă cu bluză albastră şi talent muzical e „a mea”. Iar cel cu expresia de betiv cu usor retard sunt eu. Camera e mereu nedreapta cu mine. Sau nu. Şi acum, să nu fiu eu nedrept, vă spun că a mai fost un tânăr, Alex de la Radio Transilvania, el a cântat destul de bine. Şi nici Daniela Cap de la TV Transilvania nu a zis rau, dar parcă un pic nesigur. Mă rog, Ianţu şi Aura Urziceanu ar putea să detalieze, eu nu mă pricep, ştiu doar că „iubita mea pietre”, adică, dacă nu ar traduce Irina Margareta Nistor, „My Baby Rocks” şi a luat premiul „Luminiţa Anghel de la capătul tunelului”. Şi mai ştiu că am fost MC, aşa, pe nepusă masă. Adică Georgiana Anghel, responsabila cu organizarea mişcării s-a trezit că nu are prezentator. Motiv pentru care şi-a călcat pe inimă şi mi-a spus să fac atmosferă. Ceea ce am făcut, ajutat de „talentul” muzical al majorităţii concurenţilor şi de celelalte 2000 şi ceva de petreceri pe care le-am animat pe vremea când mă mai ţineau bateriile şi nu muream dacă nu dormeam patru nopţi într-o săptămână. A fost fain, m-am distrat şi nu-mi pare rau ca m-am dus, deşi încă mai put a fum de ţigară iar prima cafea de azi s-a dovedit a fi… prea puţin.

Închei cu gândul la Biluţă cea dispărută. Dacă a răpit-o un Rotweiller fără frică de Dumenzeu sau de veterinar şi o ţine captivă, să-şi facă poftele cu ea? Dacă apare peste câteva zile şi la soroc ne trezim cu o haită de bestii mici, cafenii şi absolut agresive, cu două boturi, ca să latre în timp ce muşcă, aşa ca în cântecul lui Baniciu? Barem dacă ar fi aşa. Cred că ne-am putea obişnui şi cu Rotweillerul pitic şi cafeniu de bucătărie. Oricum, e a treia zi, s-a dat la Radio Galaxia (mulţam DJ Dani şi cine mai e pe acolo), la matinalul Axa Tv (courtesy of Dan Coardă) şi sor’mea a împânzit cartierul cu afişe. Încă nimic. Poate că ar trebui să scot din sertar blestemul cu Oana Zăvoranu…

Tweet