Coaste pe grătar cu sos pentru wok

Am cumpărat mai zilele trecute un sos pentru wok, gata făcut. Nu m-am gândit nicio clipă că o să-l folosesc la wok.

Mașina timpului e cu scris, nu cu mecanică

Am văzut cândva un film cu un bănuţ care-i transporta pe oameni dintr-un timp în altul la o simplă atingere, ba pe cei mai sensibili, la simpla vedere a acestuia. O fantezie, desigur.

Chiftele cu tot felu'

Când o să cresc mare, o să-mi dau doctoratul din chiftele. Sau măcar din mâncatul lor.

Mic dejun cu quesadilla?

Bună, trebuie să vorbim. De obicei, după asta urmează niște vești proaste.

Risotto cu pancetta și busuioc

Ieri am făcut un risotto, fără alt motiv decât acela că aveam un litru de supă făcută pe un pui de casă, de la mama, pe care nu știam la ce altceva să o folosesc.

Stiri de ultima Ura

no entries found

Vladimir Putin l-a ales ieri pe Dimitri Medvedev ca presedinte al Rusiei. Culmea, a reusit chiar sa-i convinga pe rusi ca l-au ales ei, cu peste 70 la suta din voturi.

   Pe blogul lui Vlad Petreanu am gasit un articol despre cum primeste TVR 1,5 mil. euro pentru acoperirea summit-ului NATO care se va intampla in Bucuresti. Cred ca intrebarile pe care si le pune autorul mai sus mentionat sunt legitime si va invit sa le cititi cu ochii vostri. Si daca-mi permiteti sa ma citez (bine, chiar daca nu imi permiteti, ca-i blogul meu), “daca ma uit la audio-vizualul romanesc asa, ca la o familie, TVR e copilul care a avut poliomelita si a scapat.In consecinta are dreptul sa primeasca orice, de fiecare data cand cere ba chiar si atunci cand nu cere.Revenind la “de-a serioaselea”, motivul pentru care TVR primeste cat poate duce e mai mult decat evident. Oricine ar tine fara pata oglinda care-l arata drept, frumos, viteaz, altruist s.a m.d. Pana la urma,cel mai mare mogul de presa e statul roman care e atat de iubit pentru felul in care-si concureaza proprii ceteteni. Ce l-ar impiedica sa concureze (chiar si necinstit)trusturile de presa ale mogulilor mai mici?” Asta e un comentariu pe care l-am scapat pe blogul omului si care-mi place destul de mult incat sa-l pun si pe blogul meu. Blog!!Gollum!Gollum!gollum-precious.jpg

   Microsoft reduce pretul de vanzare al pachetului Windows Vista, cu pana la 50% in tarile mai sarace.Intrucat nu cred ca Microsoft e dispusa sa piarda bani de dragul amaratilor din tarile mai sarace (mai ales dupa ultima amenda pe care le-a traznit-o UE), creste in mine convingerea ca Windows Vista era oricum cu 50% mai scump. Traiasca moartea capitalismului turbat!

   Canada a eliminat obligativitatea vizelor pentru patru tari din UE. Nici macar una dintre cele patru tari nu se numeste Romania. Probabil canadienii mai lucreaza la o metoda de securizare a lebedelor si a altor oratanii protejate, dupa care se vor mai gandi si la accesul nostru liber.

   Cimitirul Bellu e in topul celor mai scumpe terenuri din tara. Inca nu mi-e clar daca s-au scumpit mortii sau s-a scumpit moartea. Probabil si una si alta.Sau poate-i doar un semn ca piata imobiliara se duce-n groapa. In curand :“loc de veci doar cu buletinul’ . Naaaa!

traian_si_tari.jpg   Liberalii sunt iritati de consensul dintre Tariceanu si Basescu in ceea ce priveste numirea noului ministru al Justitiei. Adevarul e ca judecand dupa relatia de pana acum dintre cele doua Palate, ma cam trece sip e mine un fior de-mi zbarleste solzii de pe spinare. Pare ca pisica si cainele s-au hotarat sa imparta soarecele. Ceea ce-i destul de “contra naturii”. Dar poate ca liberalii exagereaza si eu ma iau dupa ei, ca prostul.

   Trecand peste oscilatia perpetua intre “mai draga” si “mai animalule” (toti avem antipatii si simpatii), ii urez ceva (inca nu m-am hotarat ce) lui Ion Iliescu. Domnul senator “pe definitiv”

implineste azi 78 de ani dandu-le motiv de pizma celor mai multi dintre noi, cei a caror speranta de viata se cam evapora pe la 65-70 de ani.

   Cu mentiunea ca multe dintre putinele stiri pomenite aici au fost preluate de la hotnews, ma inclin umil si ma retrag pana maine dimineata. Iar daca nu-mi intelegeti acreala de pe alocuri, va reamintesc ca azi e luni, adica vineri vazuta din sens opus. Groaznica aratare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>