O lume uandărfulă

Ionuţ Sandu, 29 de ani, 2 copii, România. Dacă ar fi murit într-un accident de maşină probabil ar fi apărut în două grupaje de ştiri, la două, cel mult trei televiziuni. Cu mult „noroc”, în trei grupaje ale unei televiziuni în criză de subiecte. Poate la mai multe televiziuni dacă accidentul ar fi fost unul teribil ca imagine. Dar nu, Ionuţ Sandu,29 de ani, 2 copii, România,a murit în Afganistan imediat după ce Humvee-ul în care se afla împreună cu alţi camarazi de-ai săi a trecut peste o bombă artizanală şi a sărit în aer. Lucrul acesta îi va asigura locul în primele poziţii ale buletinelor de ştiri poate trei sau patru zile, se vor face şi cateva talk-show-uri pe tema asta, politicienii se vor întrece în condoleanţe adresate familiei apoi, treptat, ştirea despre Ionuţ Sandu, 29 de ani, 2 copii, România, va coborâ spre finalul secţiunii de ştiri interne a jurnalelor tv şi, în cel mult două săptămâni, soldatul român plecat în Afganistan împins de nevoie şi de dorinţa de a le asigura copiiilor un viitor, va deveni statistică. Sunt mândru de jertfa lui? Nu, mi-e doar teribil de ruşine. Şi teribil de silă de faptul că trăiesc într-o ţară care face „sluj” în faţa tuturor licuricilor şi-şi trimite oamenii să moară pentru profitul altora. Ruşine ar trebui să le fie şi guvernanţilor noştri, şi mai cu seamă azi, ministrului apărării, care spune în comunicatul oficial că „familia va primi în jur de 80 de mii de euro din asigurare si un ajutor din partea statului in valoare de….”. Exact vorbele pe care doreau să le auda cei doi copii, soţia, mama şi tatăl soldatului. Exact vorbele pe care ar vrea să le audă Ionuţ Sandu, 29 de ani,2 copii, România, la întoarcerea în ţară. Exact vorbele pe care doream să le aud eu.

În sondaje eu e rege, dacă eu, trebile merge. Pentru a-şi desemna candidatul la funcţia de prim
ar general al capitalei, PSD-ul a avut de ales între Sorin Oprescu cel cultivat, manierat, concis, educat, cu imagine bună şi Marean, personaj de almanahe, el, primarul care este. Ghici din prima pe cine au ales şi cui i-au dat cu tifla prietenii din PSD. Exact, economatul va candida pentru primărie. Un altă dovadă a faptului că în ţara asta poţi să fii oricât de bun, dacă cineva nu are un interes personal în devenirea ta, nu vei deveni nimic. Pentru că, sincer, cred că Geoană sau cine o fi conducând democraţia din interiorul PSD-ului e mânat de interese personale atunci când ne recomandă prostia, imbecilitatea şi ofensa asta la adresa limbii române care… este Marean. Îmi pare rău, dar dacă fac abstracţie de prostănăcia prostănacului, singurul lucru cu care se mai poate mândri PSD-ul e viclenia. Şi cred că viclenia îl va face primar pe Marean. Bine, asociată clar cu stângăcia (am spus că încerc să mă menţin între limitele decenţei) votantului român, consumator de OTV, Bursuc, Unirea şi Adria. Pentru că râsul face bine, o să încep să râd încă de pe acum.

La Cluuuj se cicatrizează rănile apărute în urma frecuşurilor din relaţia PD-PNL. Bine, să nu vă închipuiţi că cele două partide (dintre care unul şi-a mai adunat o literă la nume şi încă trei politicieni în portofoliu) care „au câştigat” alegerile se pupă în bot de faţă cu publicul. Nu, doar că şi Traian Boc…pardon, unde mi-s minţile, Emil Boc şi PNL-istul Marius Nicoară, preşedintele Consiliului Judeţean sar cu gura pe DNA şi ancheta declanşată de anticopruptibili în cazul Nokia. Iar presa, cu maximă naivitate reflectă treaba asta ca şi cum Boc şi Nicoară ar fi ieşit la rampă pentru oarece beneficii de imagine. Imagine pe dracu’, că de imagine nu mai pot ei! E vorba despre caşcaval, mult caşcaval nordic împărţit aşa cum se împarte caşcavalul în momentul în care cineva cu bani vrea să facă ceva în ţara asta, caşcaval primejduit acum de o anchetă DNA. Care anchetă, mai mult ca sigur a fost declanşată dintr-o eroare a unui începător care va ancheta în curând cazurile de corupţie din personalul de pe ruta Cluj- Bălnaca (se ştie că circulă o şpagă între controlorii de bilete şi blatişti, ceva de groază).
Şi uite aşa, sloganul Nokia, „connecting people” începe să însemne ceva..

Încerc să închei în tonuri ceva mai vesele. Vesele pe naiba! Revista People a plătit 6 milioane de dolari pentru exclusivitate asupra dreptului de publicare a primelor fotografii cu gemenii născuţi de Jennifer lopez. A născut doamna, foarte bine, aşa se face pe planeta asta, oamenii nasc alţi oameni, viaţa merge mai departe iar copiii sunt o binecuvântare. Şase milioane de dolari pentru publicarea unei fotografii. Pe cuvânt că merităm sfârşitul lumii. Nu reuşesc să înţeleg isteria asta. Reporterii o hăituiesc pe Andreea Marin (şi ea deşteaptă, face scut în faţa copilului, mă rog, poate asta aştepta, lozu’, că văd că se practică), milioane pe o poză cu copiii lu’ asta mică, păpărăţi după curu’ gras al lui Britney „să se vadă copilul”. Pentru numele lui Dumnezeu! Sunt copii, orăcăie, mănâcă, fac caca şi pişu pe ei şi pe mama lor dacă au ocazia, sunt destul de puţin inteligenţi şi urlă din te miri ce. Că poate o să crească mari şi o să facă ceva in viaţă, da, foarte posibil, le doresc asta tuturor copiilor din lume. Oricum, destul de trist să fii hăituit numai pentru că purtătoarea uterului în care ţi-ai dus primele luni ale existenţei e, mă rog, cineva(şi asta-i discutabil în cele mai multe dintre cazuri). Cred.

Antena 1, un şou păcătos de tembel cu Dan Capatos. Pe care îl apreciez. Pe Dan, nu pe şou. Adică Dan mi se pare inspirat de cele mai multe ori, inteligent fără sforţare dar sincer, formatul ăsta nu i se potriveşte, cum nu i se potrivea nici matinalul cu Cristina Cioran. Da, acela în care râdeau ca tăntălăii doar ei ştiu de ce iar telespectatorii se uitau tot ca tăntălăii fără să priceapă nimic. Ei, oricum, mă tem că actualul format, mixtura asta de Jay Leno-Jerry Springer-Ernest, nu merge. Dovada faptului că audienţa face scântei la contactul cu asfaltul a venit aseară odată cu invitata: adevărata regină a mahalalei şi bălăcărelilor, Oana Zăvoranu. Am avut putere să privesc exact două minute. Încă mi-e rău.

Meciul de ieri dintre Steaua şi Rapid. Cât de tâmpit trebuie să fii pentru a-ţi da în cap cu alţii, de la un meci de fotbal? Mă refer aici la galerii. Care îşi propagă ura în tribune, pe teren, capul arbitrului, consilii de administraţie, talk-show-uri şi căştile jandarmilor. Când o să mă duc la un meci de fotbal pe stadion? Hmmm, cred că niciodată. Nici la meciurile televizate nu mă uit, decât rar, dacă-i vorba de Liga Campionilor sau meciurile naţionalei. Nu vreau să susţin cu banii mei un fenomen care poate fi definit într-un cuvânt: huliganism.

Tweet