Eu pup poala popii. Popa pupă poala mea?
Răsfoiam televizorul (ieri) când deodată, Braking News!!! Pam pam! Patriarhul Daniel nu ştiu ce, respiraţie sacadată, aproape gâtuită de emoţie a crainicei, panică în glasul ei cristalin, bleah!
Îmi zic în minte „bă, abia-l puseră, deja dădu’ colţu? Ia să ne dea banii înapoi şi să le umfle OPC-ul o amendă pentru nerespectarea termenului de garanţie”. După ce se mai calmă duduca de la Realitatea am aflat că doar copituţa patriarhului a ieşit din garanţie şi că not so preafericitul (momentan) urmează să fie operat de urgenţă pe motiv de călcat strâmb (crape capu’ caprii-n cinci, cum o crăpat piatra-n patru). Buuun, îi doresc operaţie uşoară şi mă mut pe Antena 3 să văd noua emisiune a lui Vlad Petreanu şi Alice Iacobescu. Mi-a plăcut emisiunea, ştirile se pot vedea şi altfel dacă vrei să te uiţi la ele din mai multe părţi, jurnalismul are de câştigat şi telespectatorul la fel. Are de pierdut însă emisiunea dacă vine redacţia ştiri şi te provoacă la „coitus interruptus” cu tot felul de motive subţiri de genul „patriarhul a ieşit din operaţie, haideţi să urmărim conferinţa de presă”. Sincer, cred că puteau să-i lase pe tăntălăii de la Realitatea să dea în direct conferinţa de presă plină de bâlbe a domnului general doctor nu ştiu de care iar ei (Antena3) să o înregistreze, să o editeze puţin şi, mai ales, să nu taie o emisiune aşa, cu barda. Sincer, mă interesa atât de puţin diagnosticul de peroxirambaxipoliogastrolegoperoneoblublubiită (exact asta am înţeles din ce a recitat cel care a dat raportul despre operaţie).
Poate, dacă Ossama i-ar fi pus piedică patriarhului, dacă G W Bush ar fi performat operaţia, înţelegeam avântul televiziunilor de ştiri. În fine, să zicem că a fost în interesul meu de cetăţean şi telespectator să ştiu toate cele despre maleolele preasfinte. Şi să mai zicem că mi-a părut foarte inteligentă întrebarea unei duduiţe reporter: „ce înseamnă că pariarhul nu-şi va putea folosi piciorul în următoarele şase săptămâni?”. Păi, ce dracu’, Doamne iartă-mă poate să însemne? Că probabil nu o să joace la Euro 2008. Că s-a zis cu partidele de fotbal-tenis din curtea Patriarhiei şi că se sistează antrenamentele de ninjutsu până la noi ordine. Sau nu?
Din aceeaşi serie, a accidentelor stupide cu oameni de frunte, menţionez cu drag faptul că domnul preşedinte Traian Băsescu a buşit Vw-ul SPP-ului iar domnul preşedinte Mircea Geoană a buşit
maşina PSD-ului. Unul cu ochii la Primărie, celălalt cu ochii după tichia de mărgăritar, de bună seamă. Ambii şi-au înregistrat câte trei puncte „thanck you not” în palmares şi s-au dus în drumurile lor. Pentru corectitudine, trebuie să menţionez că nu s-au ciocnit între ei. Ar fi fost chiar culmea. Sau o mică şicană între prieteni, cel mult. Că veni vorba de şicane între prieteni, probabil că tot şicană între prieteni se cheamă majorarea chiriilor în casele RAAPPS. De ce spun asta? Pentru că domnul Geoană, deşi spune că o chirie de 3000 de euro/lună e exagerată pentru un om care trăieşte din leafă, nu va pleca din casă. De une trag concluzia că, pe lângă faptul că domnia sa NU trăieşte din leafă, mai şi ia la mişto clasa muncitoare de stânga şi rămâne „în casă” ca Soso (remember Big Brother).
Din motive cunoscute doar de securişti şi de colegii de la departamentul IT (care-s cam acelaşi lucru), net-ul merge ca melasa de aproximativ o oră (în clădirea unde-i biroul meu). În concluzie, nu pot cerceta ziarele online şi site-urile de ştiri. Şi dacă nu le pot cerceta, nu le pot nici comenta. Cred că mă opresc aici pentru azi. Pe mâine.








eu nu pup poala popii..
in schimb i-as lasa o amintire pe gips..
asta ca-s baiat fain …
cat despre folsvaghenu lu base
poate s-o fi afticat la vederea masinilor puse la dispozitia deplomatilorsi cauta o metoda sa pupe si el una
pupauar tata pe elena
eh, iti dai seama ca nici eu nu pup poala popii.poate daca o pupe el pe a mea mai intai:-)
cat despre acidentul lui base, cred ca a fost o activitate de PR, ca tot era duminica, doamna era plecata la calarie si fetele prin oras dupa succesuri.
despre accidentul lui geoana, ei bine, cred ca geoana a vrut pur si simplu sa nu se uite povestea cu prostanacul si a mai dat un strat de vopsea noua peste ea.
Weekendul asta nu prea am avut timp sa ma uit activ la tv, s-a uitat el mai mult la mine, dormind. Stirile le-am "cules" azi noapte, mai tarziu, de pe net.
Nu prea am ce sa comentez la accidente, nici al Prefericitului, nici la cele ale "nefericitilor".
Exagerezi cu departamentul IT…:P
O saptamana buna si usoara!
@kmi:nu cu departamentul IT al firmei in cae lucrez:-)))
deci, eu vreau sa stiu , ai acum masina sau nu? :)
nu manole, nu am:-)
dar caut un job cu masina.ca pe cuvant, pentru atata lucru, rezolvabil atat de simplu, parca nu as face un leasing:-)))
adică n-ai nici job? :)
Daca n-as avea sacou luat cu 2 milioane de lei si credit din banca pe 20 de ani, zau de nu mi-as lua si eu un job cu masina. Probabil taximetrist. Dar nu e timpul pierdut. Bine, de-as avea vila de cinspe mii de metri patrati cu o chirie de 200 de euro pe luna mi-as permite un audi ca al lui Geoana, as face taximetrie din placere sa moara altii de ciuda si…a, da, sa nu uit.
Happy, daca subsemnatul ar fi un fel de Ogica, sa goleasca toate conturile Loteriei, jur ca as cumpara o televiziune de stiri. Nu cum ai crede, ca sa raman in breasla. Ci sa-i dau afara pe toti idiotii care fac breaking-news – banda rosie cu ultima ora la A3 – cu tot felul de flatulatii (iti place ce onorabil ma exprim pentru un tip cu sacou de 2 milioane) si as face putina curatenie morala printre idiotii care cer tot felul de stiri.
Cat despre summit, prefer unul facut saptamanal, la o bere, cu niste prieteni de care zau ca mi-e dor. De summitul bucurestean ma doare la intersectia dintre antrebrat si humerus.
Sa nu uit: IT-istii chiar nu au nici o vina. Netul a mers varza ieri in tot orasul. Si la noi, la TTV si la moi acasa.
Apropo: CARTEA, Happy!!!! Unde-i CARTEA?????? Aia a ta, cu retete?????
@mayra:am job, si inca ce job:-).dar oricum, nu de lipsa activitatii ma plang eu:-)))
@adi:cartea inca se iscuta.chiar azi am intalnire la o editura, taman pe tema asta.si zici ca iti dau astia mai nou si credit pentru sacou?deci creditul pentru ORICE chiar exista?ce faaaain!