De la mine, NU – MAI respect!

Ma gandeam să scriu un material frumos despre oamenii pe care-i respect, care m-au ajutat să mă formez, să evoluez, să devin, despre cei care nu m-au ajutat cu nimic dar i-au ajutat pe mulţi alţii cu munca lor. O să-l scriu în altă zi. Oamenii pe care-i respect sunt mulţi, azi eu sunt cam „în fugă”. Aşa că voi scrie un material frumos despre oamenii pe care nu-i respect, ceva mai puţini la număr dar la fel de devastatori pe cât sunt ceilalţi de benefici (na, că vorbesc ca Urania-nici pe ea n-o respect), nu neapărat pentru întreaga omenire cât pentru mine. Dar, mai bine mă apuc de înşirat:

   Nu-i respect pe cei de la Zaraza (de aici trebuie să încep, deşi am mai scris despre ei) pentru că au aprobat spotul acela cu „trei români au mâncat lebede la Viena” după care ne trimit să punem mâna pe carte, ca şi cum alcoolul şi cititul ar fi două lucruri perfect compatibile. Românii nu mănâncă lebede (doar o spun clar cei de la Paraziţii). Noi iubim lebedele şi în plus, nici de gâşte şi raţe nu ne prea atingem. Nu-i respect pe cei de la Zaraza nici pentru că se dau drept distilat din vin cand de fapt procentul de distilat din alcoolul lor abia se vede la analize.

   Nu-l respect pe Băse (asta a început demult) şi am un motiv în plus să nu-l respect de ieri, când a apărut văzut la televizor certându-i pe cei din administraţiile locale pentru că nu marchează marginile drumurilor naţionale şi judeţene cu inscripţia „Aici sunt banii dumneavoastră”. Cu alte cuvinte, vrea să-i facă pe ăştia de cacao, că vezi-Doamne se vor simţi şi vor aduce drumurile la o stare de care să nu-i fie ruşine inscripţiei. Dacă mă gândesc bine, povestea asta cu „banii dvs” a fost inventată chiar de el când era ministru şi singurul lucru bun care a ieşit de pe urma ei atunci a fost o piesă a trupei Taxi. Acum nu va mai ieşi nici măcar atât, piesa a fost făcută, e veche deja. Nu-l respect nici pentru că face pe grijuliul faţă de noi în raport cu taxa auto/de mediu/de dracu’/de lacu’ deşi ştim cu toţii că-l doare la cardan şi că, după toate aparenţele chiar el a promulgat legea.

   Nu-i respect pe cei care conduc hypermarketurile din România pentru furăciunea pe care o aprobă tacit, permiţând diferenţele dintre preţul de la raft şi cel de pe produs. Nu prea îi respect nici pe cei care au aşteptat atât până să scoată povestea la lumină (inclusiv eu, puţin, aşa) deşi o cunoşteau. Nu-i respect deloc pe cei de la Autoritatea Naţională de RAHAT care au găsit cea mai bună soluţie la problema asta: magazinele care nu practică acest obicei balcanic sub acoperirea originii teutone (ori franţuzeşti ori islandeze, suedeze, daneze, bla bla) să aibă dreptul să afişeze anunţul „În acest magazin, preţul afişat e preţul plătit”. Da’ nu era mai bine ca în CELELALTE magazine, în cele în care suntem furaţi, de exemplu, să fie OBLIGATORIE afişarea anunţului „ Şase, te furăm la case”? Mă rog, poate înţeleg eu greşit parabola cu ocaua lui Cuza.

   Nu-i respect pe vânzătorii români care-ţi dau rest „o gumiţă că n-am mărunt”. Şi mă întreb în acelaşi timp de ce vânzătorii unguri nu fac asta. Calculând în fugă, într-un oraş ca Oradea se vând în fiecare zi cam 20-30 de kilograme de gumă de mestecat la suprapreţ, fără bon,fără factură daci..fără impozit. Pentru că „gumiţă că n-am mărunt” valorează cam 2-3 mii de lei vechi. De obicei trei. Niciodată o mie. O mie se consideră că-i laşi din oficiu, nici măcar nu mai trebuie să „cumperi” guma de mestecat.

   Nu-i respect pe traducătorii după care corectez eu acum câteva cărţi de gastronomie (cărţile sunt traduse din engleză iar eu prestez corectura „ştiinţifică”, adică mă asigur că reţetele aşa cum sunt traduse pot fi realizate sau că termenii găsiţi de traducători sunt potriviţi). Nu-i respect pentru că dacă ştiu engleza, îi suspectez că nu prea ştiu româna (deşi sunt români). Adică, judecaţi şi voi, cartea la care lucrez acum, (una cu deserturi) e plină de albuşe, gălbenuşe şi cacauă de mă iau dracii (Doamne apără) corectând la ea. Nu am pretenţia de la ei să ştie că firimiturile de pâine uscată se numesc pesmet sau că cream poate să însemne cremă, frişcă şi/sau smântână, asta e treaba mea. Vreau doar să cunoască pluralul substantivelor comune şi acordul. Dacă se poate. După care poate o să-i respect.

   A mai rămas cineva? Probabil, dar cum spuneam, sunt cam pe grabă azi. În plus, şi cei care au rămas şi cei pe care i-am pomenit mai sus nu au nevoie de respectul meu, pot trăi, minţi, fura, fi proşti în continuare la fel de bine şi fără el.

   Azi e ziua aceea cu lupta împotriva cenzurii pe internet. Reporters sans frontieres organizează o mişcare pe site-ul organizaţiei. Deşi nu cred că Iranul, China (care culmea, nu mai poate fi găsită în lista ONU a ţărilor care încalcă flagrant drepturile omului, semn că şi asta se cumpără) sau Pakistanul vor fi impresionate de solidaritatea bloggerilor sau nebloggerilor din lumea intreagă cu cyber-dizidenţii arestaţi pentru proteste online. Oricum, nu doare să daţi un click pe link şi să vedeţi ce se întâmplă azi acolo. Uite, vezi, respekt RSF.

Tweet