Azi plec în excursie

Mă gândesc la bunicii din partea tatălui meu ca la o familie de la Hollywood. Bunicul meu, comedian, plin de snoave, expresii cu tâlc, bancuri despre neamuri, tot tacâmul. Bunica mea, cascador prin excelenţă. Mereu pe scara trenului, suspendata in exterior la 70 de kilometri pe ora, cu cinci minute înainte ca trenul să oprească în gară. Bancurile bunicului meu mai trăiesc acum doar în memoria mea, ca şi el de altfel. Bunica mea a căpătat ceva mai multă înţelepciune după ce a trecut de şaptezeci de ani şi nu „se mai dă” pe scara trenurilor. E drept, anul trecut s-a ciocnit cu o motocicletă care mergea şi a avut nevoie de ghips(bunica, nu motocicleta) dar pot să-mi închipui ce ar fi însemnat asta acum 10-15 ani. Flick-flack peste motocicletă, aterizare sigură pe ambele picioare şi un zâmbet triumfător la final. Azi mă duc să-mi vizitez bunica. Sunt liniştit şi pentru că ştiu că nu o mai ţin oasele să mă ia la wrestling. Poate vă povestesc mâine despre vizita de azi. Azi vă povestesc despre ce am mai văzut în ziare, pe net, la televizor…

O tânără din Republica Moldova a angajat un asasin să-i omoare iubitul. Se presupune că pentru a încasa banii din asigurarea de viaţă a acestuia. Ea zice că nu, că doar se săturase de el, că nu se mai înţelegeau. Nu ştiu ce să spun, nu ştiu cum se obişnuieşte peste Prut dar la noi de obicei oamenii se despart pur şi simplu. Mai iese cu scandal, mai apar pe la Ernest sau la Adomniţei, sau poate la emisiunea cea nouă pe care o face Super Nanny (prima Super Nanny) pentru Naţional tv. În cel mai rău caz, dacă unul nu vrea şi nu vrea să se despartă, apare la Mircea Radu şi încearcă să-l convingă pe celălalt. În fine, cel mai interesant lucru în povestea asta mi se pare faptul că asasinul tocmit era de fapt un poliţist sub acoperire. Cât de tolomac trebuie să fii pentru a angaja un poliţist sub acoperire să-ţi omoare neamurile(mă rog, posibil… viitoare)? Şi mai ales, cât de tare-i Poliţia asta „sub acoperire” încât să îi ghicească atât de bine pe ăştia de dau banii pe prostii, de genul asasinatelor şi crimelor cu premeditare. Foarte tare, precis. Cred că toată Poliţia Română (majuscule în semn de respect) ar trebui să intre „undercover”, aş fi mult mai liniştit noaptea când vin pe jos acasă. Şi ziua, în casele de schimb valutar sau bănci. Pe cuvânt. Şi mai cred că poliţistul ăsta sub acoperire („asasinul”) a profitat de naivitatea fetei pentru a obţine o avansare. După modelul „ nu vrei tu să-l omori pe dânsul, că pare cam ţăran aşa, nu te înţelege, nu prea te iubeşte şi se mai şi culcă cu altele?”. „Ba da, aş vrea”, zice ea.”Cât dai?”, întreabă el. „Păi…cât face, nu ştiu, mă rog, am nişte bonuri de masă, acoperă cheltuiala?”. „Da , sigur.Eşti arestată”.

De ce au dispărut dinozaurii? Aflu că din cauza gazelor emanate de vulcani. Să mori tu? Păi asteroidul în care credeam cu atâta tărie? Ce s-a întâmplat cu el? Bine, recunosc, nu prea credeam în teoria cu asteroidul. Dar credeam fără crâcnire în povestea cu evoluţia speciilor. Eram convins că dinozaurii nu au dispărut. Nu, ci, pe sistemul „Jana nu e moartă, Jana se transformă” (mamă ce bine a transpus Mărgineanu în muzică legea conservării energiei din manualul de fizică), dinozaurilor cu gât lung le-a crescut piele pătată şi s-au făcut girafe, ălora mai mici le-au crescut pene şi s-au făcut struţi iar ălora şi mai mici le-au crescut pene mai mici şi creastă şi s-au făcut Cocoş. Sau găini, de la caz la caz, că nu se putea să fie toţi Cocoş, nu-s chiar atât de multe drumuri de asfaltat în lumea asta. Bun şi ce s-a întâmplat cu dinozaurii ăia mai slab pregătiţi? Păi ce să se întâmple, s-au făcut maimuţe şi, după ce s-au săturat să se maimuţărească, unii dintre ei s-au făcut oameni. De bună seamă teoria asta trebuie să fie adevărată. De fiecare dată când o văd pe Elena Udrea mi se zbârlesc solzii de pe spinare.

Dacă avem ceva în lumea asta (noi, românii, vreau să spun), apoi avem tendinţa de a glumi pe orice temă, de a face mişto de oricine şi de orice, de a găsi un motiv de veselie chiar şi în neant. De exemplu, summitul NATO, evenimentul care va face praştie nervii bucureştenilor (de parcă de asta mai era nevoie) a reuşit să stimuleze imaginaţia amicului Tim care a postat pe blogul lui un anunţ aparent serios din care reiese faptul că are de închiriat căteva poziţii pentru lunetişti, cu vedere la Casa Poporului. Merită să citiţi postul. Ba mai mult, merită să citiţi comentariile lipite de el şi să vă distraţi pe seama securiştilor care le-au citit şi i-au verificat pe toţi cei care au răspuns. Cu discreţie, dar pun pariu că au aruncat măcar o privire, că deh, nu ştii sub ce glumă se ascunde ză terrrrifain’terrrorrrrist.

La final vă anunţ că am adăugat în blogroll două bloguri pe care le-am descoperit ieri, cel al Marcelei şi cel al lui Teo. Două bloguri cu şi despre mâncare. Am găsit acolo lucruri interesante pe care cred că ar fi bine să le vedeţi şi voi, mai ales dacă aveţi drag de păpică. În fond, şi blogul acesta are secţiunea lui cu reţete şi cred că frăţietatea între propovăduitorii mâncatului cu plăcere e un lucru bun, de dorit şi de căutat. Mă duc acum, că am un pic de drum în faţă. Pe mâine.

Tweet