Azi e 24 februarie, ziua paganului Dragobete, cel despre care unii spun ca e “adevaratul baiat al mamei Omida”, “the real McCoy”, zeul iubirii care-l rupe oricand pe Sfantu’ Valentine’s day pentru ca e al nostru, e romanesc. Incercand sa respect parerile altora sunt tentat mereu sa le reprim pe ale mele. Din fericire asta e una dintre tentatiile carora le fac fata cu brio si parerile mele, juste sau nu, subiective mereu, ies la suprafata, nu raman nespuse. In cazul asta, parerea mea e ca Dragobetele nu-i decat o alta eroare de marketing tipic romaneasca. Promotorii Dragobetelui incearca sa castige locul pe care-l ocupa Valentine’s Day, adica prima pozitie “la raft” in mintea consumatorilor de dragoste preambalata. E ca si cum ai spune ca Dacia Logan e cea mai sigura masina din lume cand toti ceilalti accepta faptul ca sinonimul motorizat al notiunii de “siguranta” este Volvo. Incercarea asta jalnica de a vinde in data de 24 inimioarele si ciocolata ramese dupa 14 februarie e doar un fas care “nici nu pute” (pardonati va rog) pe langa SFV’sD. Imi pare rau ca sunt iar cel ce da vestea proasta dar licenta pentru inimile rosii in forma de fund e luata “pe definitiv” de sfantul asta pe care nici macar nu-l cunoastem, cei mai multi dintre noi. Sa fim cinstiti, cum suna “draga mea, mergem la Paris de Dragobete?” comparativ cu “vrei sa te urc in Tour Eiffel de Valentine’s day?”. Bine, exemplul numarul doi e o combinatie nefericita de engleza si franceza, dar suntem in tara in care posetele de cap se vand ca pita calda si in meniurile a 90% dintre restaurante gasesi “Gordon Bleu”,adica un fel de “Cordon Bleu” pe taraneste, asa ca se accepta.
Dragobetele asta e doar un Zburator cu aripa rupta la nastere. Poate daca il faceau patronul celor fara noroc in dragoste sau al amantilor sau al papusilor gonflabile, il intelegeam, poate chiar il simpatizam, poate cumparam ceva de la el. Dar, pe de alta parte, pe mine nici Valentinul nu m-a convins.
