Cand vine vorba despre brandul de tara, cei mai multi dintre oamenii pe care-i citesc sau ascult, bat campii cu mai multa sau mai putina gratie, in functie de pregatirea si inteligenta fiecaruia. In categoria celor care n-au mila de campi si ii zvanta in bataie, intra politicieni, ziaristi, deontologi si, foarte grav, “creativi” si strategi din agentii de publicitate cu nume foarte sonore. Azi e randul meu sa bat campii desi nu-s nimic din toate cele enumerate mai sus. Cat de mult din pachidermica-mi gratie voi reusi sa implic in aceasta actiune…judecati voi.
Inainte de a ma lansa in poveste, simt nevoia sa va spun ca azi se implinesc 10 ani de la lansarea Viagra. Zece ani de erectii incununate de lauri, zece ani de infarcturi in preajma extazului, zece ani de bancuri transmise prin sms, zece ani pe care i-as marca si eu printr-o erectie dar ma tem ca in acest moment ar fi o adevarata risipa. Ca sa nu mai spun ca mi-e gandul la brandul de tara al Romaniei iar gandul asta bate Viagra, bate tabla inmultirii sau enumerarea in gand a componentilor nationalei de fotbal a Braziliei.
Revin. Inteleg ca brandul de tara e imaginea pe care o tara o comunica in exterior. Bine, si in interior dar tintind exteriorul. Pentru ca un brand sa devina credibil trebuie sa reflecte trasaturile esentiale reale ale obiectului pe care-l reprezinta. Da, e permisa cosmetizarea si chiar recomandata, dar daca cineva sapa la radacina brandului trebuie sa gaseasca realitatea dura, solida, fundatia pe care sta brandul. Acesta e motivul pentru care Romania NU va putea avea un brand de tara asa cum ne-ar placea noua, in urmatorii 10 ani. Pot fi “creativii” oricat de… creativi, strategii oricat de strategi, tristul adevar e ca nu avem ce sa comunicam.
Brand de tara nu inseamna doar delta Dunarii, Arcul Carpatilor, Cimitirul Vesel din Sapanta sau bulzul ciobanilor din Marginimea Sibiului. Brandul de tara trebuie sa comunice esenta Romaniei cu “tot ce misca-n tara asta”, inclusiv oamenii, cu trasaturile lor generale. Nu, nu vreau sa mai aud de “cei mai drepti si mai viteji dintre..”, de ospitalitate si generozitate fara seaman, de oameni blajini care n-au cucerit niciodata, doar s-au aparat cu darzenie si barbatie (iar Viagra). Cu atat mai mult cu cat ai de alergat putin prin Romania pentru a gasi aceste insusiri, frumoase dealtfel.
Nu-mi iese din cap sloganul pe care l-au gasit “creativii” pentru Cehia : “Come to slow down”. E perfect si surprinde exact dorintele cehilor legate de cei ce le trec pragul. “Vino la noi, ia o pauza, ia-o mai incet, bucura-te de ce-i in jur, baga o bere si o tocanita, sparge niste bani”. Evident, toate acestea exprimate intr-o maniera inteligenta, subtila si, cel putin pentru mine, convingatoare. Noi, pe de alta parte, stam cu sabia lui “fabulospirit” deasupra capetelor si ne intrebam cand dracu’ o sa o mute astia mai incolo ca prea sta sa ne sparga testele. Desi, daca ma gandesc mai bine, ‘fabulospirit” asta s-ar putea sa fie “miezul” poporului roman. Pentru a clarifica ce am spus mai sus, o sa va povestesc pe scurt o reclama pe care o vad des zilele astea si care, cred eu, reflecta perfect felul nostru, exprimabil si prin formula “fabulospirit”. E reclama la Matache Macelarul, un nou brand de mezeluri. Se intampla cam asa: unul, cam pampalau si un pic obosit de viata intra in macelarie si cere niste muschi tiganesc. Macelarul ii ia plasa de plastic din mana, se uita in ea (unde s-ar mai putea intampla asta daca nu la noi, spiritualii?), face un inventar scurt si-i spune blegului de client ceva de genul “habar n-ai ce-ti trebuie, muschiul tiganesc nu se potrivste cu ce ai tu in plasa, ai nevoie de nu stiu ce, si bla bla si bla bla, crezi ca mancatul e o treaba chiar atat de simpla?”. Asta e sinteza romanismului de azi. Stim exact ce-i trebuie celuilalt care, fireste, habar n-are pe ce lume traieste. Noi stim mai bine. Si in plus, putem sa-i vindem fraierului ce vrem, ca doar el plateste. Si de ce nu ne-am uita in plasa omului? Pentru ca e A LUI? Prostii! Doar nu o sa ne impiedicam de maruntisuri de genul…discretie, bun simt, drept de propritete, stim cu totii din copilarie zicala “ce-i al tau e si al meu, ce-i al meu e doar al meu!”. Iar finalul reclamei, acela cu “crezi ca mancatul e asa, o treaba simpla” mi-a mai aprins un bec in creier, bec pe care-l aveam dar se pare ca-l ignoram cu succes, bec la lumina caruia am vazut destul de clar ca nu ne plac lucrurile simple, fie le alegem din start pe cele complicate fie cautam sa le complicam pe cele simple, probabil din dorinta de a parea importanti, din dorinta de a face sa se creada ca locul nostru in sistem e bine stabilit si nu poate fi ocupat de alta rotita, ca fara cunostintele si experienta noastra lumea ar fi mai saraca, mai proasta si mai nepriceputa.
In concluzie, nu vad pe nicaieri brandul de tara al Romaniei. Adica putem incropi unul (pentru bani si ursul joaca) dar cred din toata inima ca nu ne avantajeaza cata vreme ne situam undeva intre “ei/ele trebui” si “ei/ele trebuiesc”, intre “ba prostule care esti” si “las-o ba ca merge-asa”. Mai bine mai stam putin fara brand, ne uitam la noi, schimbam ce e de schimbat si ne prezentam la agentia de branding cu unghiile taiate si batista curata, calcata si impachetata frumos. Ma insel?
