Poate vi se pare aiurea titlul filei de astazi. Poate este, dar altul mai bun nu mi-a venit si oricum, probabil ca isi va gasi explicatia pana la finalul acestui text.
In fiecare dimineata, in drum spre birou, trec pe langa statuia lui Padre Pio, un calugar din alt veac ce sta acum cu mana stanga ridicata. In unele zile parca ar vrea sa spuna “caiti-va ca va plesnesc de nu va vedeti” iar in alte zile pare ca vrea sa ii salute pe trecatori si sa le dea binecuvantarea ca un parinte grijuliu fata de soarta fiilor.
Astazi mi se parea ca mai degraba ar vrea sa ne ia la bataie. Poate nu, poate e doar sentimental de vinovatie al omului care se trezeste dimineata cu senzatia ca nu a facut destul pentru el, pentru familie si, in ultima instanta, pentru neamul lui.
Azi e 24 ianuarie. La 1859 se petrecea a doua Unire a romanilor, dupa ce prima, facuta cu barda lui Mihai Voda, nu a tinut decat un an. Ei, daca prima Unire s-a facut cu puterea bratului si ascutisul armelor, a doua s-a facut cu vointa politica si ascutimea mintii. Poate de aceea nu a izbutit sa-i uneasca pe toti graitorii si traitorii de limba romana dintre Nistru si Tisa, acest lucru facandu-se tot pe calea sangelui, cand la final de prim razboi mondial, Transilvania si Basarabia s-au lipit de Moldova si Muntenia deja unite in vremea lui Cuza. Ma rog, asta tin eu minte din istoria pe care am invatat-o. Tin minte si ca Basarabia s-a dus (sau a fost dusa) inapoi in bezna si frig in urma unor mazgalituri pe un servetel si dusa a ramas si in ziua de azi.
Nu vreau sa cad in capcana nationalismului isteric si medicamentos dar nu pot spune ca mi-e indiferent ce se intampla azi. Am avut un pod de flori peste Prut, l-au balegat. Am avut nadejde (asta-i un cuvant ce se trage din limba lui Tolstoi) si i-am crezut pe poeti (mare eroare, ce stiu ei de lumea asta?) si barzi, am crezut ca lucrurile se vor reaseza intr-un fel care sa nu raneasca pe nimeni,ba chiar sa vindece ce se mai poate vindeca. Se pare ca nu-i posibil. Politicienii lor, ai moldovenilor, se tem prea tare de fratele cel mare si rus, ai nostri sunt impotenti cand vine vorba de neam si tara si intre timp limba romana de dincoace de Prut e moldoveneasca de dincolo, diplomatii romani sunt batjocoriti, moldovenii care ar veni la noi sa-si faca viata mai buna sunt umiliti, dupa cum umiliti sunt si intre granitele intre care s-au nascut.
Am uitat unde eram acum 20 de ani. Prezentul Basarabiei e trecutul nostru, un trecut de care ne desparte o Unire intreaga. Care nu se va face, cel putin nu in timpul vietii mele. Stiu asta dar m-as multumi daca s-ar face…macar un pic de intelegere pentru cei de un sange cu noi, care nu-s nici mai prosti, nici mai lenesi (bine, poate un pic mai bautori) decat noi. Au doar o cizma mai grea pe gat, atata tot.
