Am auzit ca vine sfarsitul lumii. Ca bursele incep sa crape, ca bunurile isi pierd valoarea, ca mancarea e tot mai putina si ca in curand o sa ramanem cu dosurile goale ca maimuta cu funsul rosu din Cow&Chicken. Ce putem face pentru a preveni crahul mondial? ABSOLUT NIMIC!!! Ma rog, asa spun cei care au lansat aceasta ipoteza. Ne paste foametea, o sa ajungem sa ne mancam pestii din acvariu, pisicile, cainii, porcusorii de Guineea (Doamne iarta-ne) si cand nu o sa mai avem nimic ingurgitabil in jurul nostru o sa incepem sa ne mancam nervii unii altora. Asta facem oricum de cand lumea si vad ca se poate trai asa bine-mersi (stiu, se scrie merci).
Eu unul nu pot accepta si/sau adopta o asemenea atitudine fatalista. Da, daca s-ar constata ca ne pica Luna in cap, ca mai are de parcurs cam 10 kilometri pana la Pamant si ca nu putem sa sarim intr-o parte cu planeta cu tot, da, in cazul asta nu ne mai ramane decat sa ne facem marturisirea de credinta, ultima impartasanie pe fuga si… gata, sic transit gloria mundi. Pana atunci insa, nu accept sa bag capul la scorbura asteptand sa vina Recesiunea sa se ocupe de posterioru-mi ramas fara acoperire si fara paznic. Ar trebui sa stiti cu totii ca Recesiunea asta e o perversa.
Daca stam sa judecam putin, spaima asta are niste radacini pe undeva fundamentate: criza economica din America, scaderea valorii actiunilor la bursa, cursul leu/euro care se duce la dracu-n praznic, scumpirile recente si cele care se preconizeaza… si altele. Nu sunt economist, nici analist (urat cuvantul asta) dar observand istoria am constatat ca marile crize au fost provocate artificial (chiar si marele crah american din ’29 s-a datorat in mare parte panicii care a umflat spiritele) si au fost rezolvate tot de mana omului cand imprejurarile le-au fost favorabile celor care le-au provocat. Sa nu credeti ca globalizarea e un fenomen inceput acum trei zile si ca are ca scop unitatea oamenilor, consolidarea credintei si solidaritatii umane. Sunt absolut convins ca spargerea granitelor lumii are ca scop crearea unor drumuri mai sigure si mai usoare pe care banii din buzunarele noastre sa le urmeze pana ajung in buzunarele… lor. Lumea e pusa in miscare de lacomie si marele Imperiu Mondial nu se face cu arma in mana (bine, mai sunt “triburi” care au nevoie de coercitie,in general in Orientul Mijlociu). Marele Imperiu Mondial se face prin seductie, prin promisiunea unei vieti comode, prin promisiunea unui consum facil si fara dureri de cap. Puteti sa spuneti ca-s nebun dar daca va uitati un pic atent la ce se intampla imi veti da dreptate. Se nasc filosofii care spun ca nu avem nevoie de proprietate, doar de folosinta, filosofii care ne incurajeaza sa nu economisim, (la ce bun, oricum murim, nu ducem cu noi in groapa), filosofii care ne indeamna sa consumam mereu, ca iepurii carora le cresc dintii pe tot parcursul vietii si au nevoie sa rontaie intruna. Reciclare? La ce bun, Pamantul geme de resurse. Poluare? Nu noi, vulcanii-s de vina, noi n-avem ce face!
Cei care conduc lumea au realizat in sfarsit ca nu are rost sa omori oamenii (decat daca nu ai de ales), e mai bine sa-i lasi in viata, sa consume, sa-i inrobesti cu creditul ipotecar (de exemplu) si, sa-i sperii din cand in cand cu foametea, fireste, pentru a-i determina sa scoata din buzunare banutii pe care-i mai au pentru a-i da pe provizii (normal, alimentele sunt pline de conservanti, “traiesc” mai mult decat oamenii).
Probabil ca daca ne-am reevalua putin nevoile am constata ca nu ne lipsesc chiar atat de multe lucruri, ca putem sa traim si intr-o oarecare cumpatare, ca incet, incet putem sa economisim (nu milioane in fiecare luna dar putinul adunat se face mult in timp), ca daca cei dinaintea noastra s-ar fi ghidat dupa sintagma “dupa noi…potopul”, asa cum facem noi, astazi nu ne-ar mai fi speriat nimic, pentru ca …n-am mai fi fost de fata.
Nu ma impotrivesc progresului. Dar nu pot fi de acord cu lenea, cu delasarea, cu nepasarea fata de ziua de maine (conceptual vorbind), cu complicarea inutila a vietii si cu alergatura perpetua dupa diverse gadget-uri care nu ne folosesc la nimic dar ne dau senzatia ca fara ele nu se poate.
Daca e sa ma intrebati pe mine, sfarsitul lumii a inceput deja. Suntem sclavii bunurilor de larg consum si tocmai acesta e motivul spaimei noastre in fata unei eventuale Apocalipse a lipsurilor. Putem face ceva in legatura cu asta sau stam pana ne crapa matele de foame si ne cad nadragii de frig? Eu cred ca am putea. De exemplu…sa mancam azi cat ne trebuie azi si sa lasam pe maine ce putem cheltui azi. Si nu ar strica un pic de generozitate fata de cei care au mai putin decat noi sau…n-au defel. Daruind vei dobandi. Parca asa suna…
