Aseara am stat pe chat cu cativa dintre prietenii acestui site. Nu multi dar importanti. Da, stiu ca “puterea sta in multime” dar stiu la fel de bine ca “decat mult si prost, mai bine putin si bun”. Eh, proverbe cu si fara acoperire. Sunt convins ca daca s-ar fi adunat toti membrii acestui site (blog, bleah, spuneti-i cum vreti) ar fi fost o experienta inca si mai interesanta si nu am fi gasit nici macar un tantalau printre noi. Voi posta intr-una din zilele astea cateva fragmente din povestile care s-au facut aseara.
Am vorbit despre “pe vremea lui Ceausescu”. Cred ca am concluzionat ca nu suntem nostalgici dar am constatat (eu unul, cel putin) ca ne-am adus aminte doar de lucrurile care ne-au placut. Nicio amintire trista, nimic dezgustator, nimic infiorator. Psihologii au o explicatie pentru asta (nu stiu cum ii zice) si spun ca mintea omului are tendinta de a bloca amintirile neplacute. Bine, nu o sa apelez la hipnoza doar de dragul trezirii unor cosmaruri si va sfatuiesc si pe voi sa va tineti departe de oamenii blanzi, cu vocea grava si cu pendulul in mana dreapta. S-ar putea sa trezeasca ursul din rarunchii vostri si asta e mai bine sa ramana adormit.
Asadar, am decis ca nu suntem nostalgici. Nu dupa “vremea lui Ceasca”, oricum. Acum vorbesc doar in numele meu : desi nu sunt nostalgic (de felul meu), ma incearca din cand in cand diverse doruri si amintiri ale unor lucruri pe care le-am pierdut (ma tem) definitiv si irevocabil.
Mi-e dor de placintele facute de bunicile mele.
Mi-e dor de prajitura cu crema de dovleac.
Mi-e dor de padurea fara drum de beton prin maruntaie-i.
Mi-e dor de vremea cand rosiile aveau gust de rosii.
Mi-e dor de lipsa telefonului mobil.
Mi-e dor sa rad citind o carte.
Mi-e dor de toti copiii pe care i-am cunoscut.Inclusiv de cei care ma bateau.
Mi-e dor de mersul la frizer impreuna cu fratele meu (scurt si cu putin breton in fata).
Mi-e dor de nenea Tudor care ne-a facut poze langa fantana din fata casei parintesti.
Cel mai dor si mai dor mi-e de sentimentul de nevinovatie. Tie de ce ti-e dor?
unde esti copilarieeeeeeeeeeeee ??????????????
sunt multe fiinte care-mi lipsesc deja … si tot atatea intamplari care ma fac sa rad sau sa arborez grimase in scotocirea lor prin amintiri…; o parte din ele vor ramane in inima mea si numai a mea iar alta parte vor fi scrise poate candva intr-o cartulie.
cine stie, poate-oi ajunge o baba celebra…ha ha ha
* imi lipsesc si mie prietenii de atunci , azi, majoritatea plecati in diferite colturi de lume pt a-si face un rost, cu poznele si ghidusiile care le puneam la cale ( cel mai mult ne placea sa sarim gardul la vecinu sa mancam zmeura )….
* imi lipsesc iernile de atunci (si verile…) cu sania cu care ne tragea bunu Misu pe toti 4 si mai ales pe mine ca doar eu eram capul tuturor rautatilor-azi sania e ruginita dar inca in podul casei copilariei mele….
*mi-e drag de toate cartile si revistele pe care le-am adunat inca de atunci in biblioteca mea (numai a mea)…de atunci instictele de posesivitate dragul meu sot !!! (…) si-mi amintesc cum il puneam pe bunu Misu sa ne citeasca in fiecare seara la gura sobei si cum ii sorbeam povestile care curgeau, curgeau pana picam jos de somn…
*imi lipseste si mie gustul cozonacului facut de bunica (in cuptorul copilariei ei) , ne facea fiecaruia cu ceea ce voiam (mie cu nuca, lui doru cu mac, lui nonulet cu cacao, lui george cu multe, da multe stafide) …
* dar cred ca cel mai dor mi-e de vacantele in tara Oasului, pe deal, sus, cat mai sus pe deal la baba Lusca si de prunii si nucii si de capitele de fan proaspat cosit care parca ne asteptau sa ne tavalim…
in schimb nu mi-e dor de : campaniile scolare la cules de cartofi, de porumb, de mere ne luau cate 2 saptamani bune din timpul scolii in fiecare trimestru din cele 3; nu mi-e dor nici de viermii de matase pe care trebuia sa ii hranim de cel putin 4 ori pe zi intr-o anexa din curtea scolii- mi-e greata si azi de mirosul lor, de zumzetul lor mancand frunza de dud….;
nu mi-e dor nici de activitatile scolare in care il proslaveam pe ceasca – tot felul de manifestari si concursuri aranjate dinainte, pt ce dracu mai participam???
nu cred ca mi-e tare dor nici de serbarile scolare unde poeziile si cantecele il tinteau bine pe ceasca, si nici de rolurile negative pe care le-am primit in diferite piese inca din timpul gradinitei, probabil frustrarile de atunci isi gasesc expresie in rautatile si intepaturile de azi ( la anii mei, vai, vai mie…) ce sa fac , a trebuit sa-mi fac bine rolurile ca doar nu o-i face pe mama de ras???
mi-e dor sau poate nu ???de refrenele concursurilor de muzica usoara ce se dadeau pe singurul canal tv care emitea la orele bine stiute… "o iubireeeeeeeee imposibilaaaaaaaa …" ,de cand am inceput sa fredonez refrenul asta a devenit un laitmotiv al vietii mele amoroase…. si am ramas si azi cu mana intansa ca regele lear…. !(.)
a fost o incantare sa-ti citesc comentariul.continua, vad ca-ti place sa scrii.